19 aprilie 2024
Top StoryCâștigătorul show-ului Hell's Kitchen, condamnat la 10 ani de închisoare

Originar din Onești, bucătarul de 29 de ani era sub influiența drogurilor.

Câștigătorul show-ului Hell’s Kitchen, condamnat la 10 ani de închisoare

Câştigătorul primei ediţii a show-ului culinar “Hell’s kitchen” a fost condamnat de Tribunalul Bacău la zece ani şi patru luni închisoare pentru omor şi consum ilicit de droguri. Decizia este definitivă.

Tânărul bucătar are 29 de ani şi a comis crima în ziua în care venise la înmormântarea bunicii lui. Era drogat, iar mărturia lui de la Tribunal e teribilă.

Crima şocantă de la Oneşti a avut loc acum un an, pe 9 martie, când un cunoscut bucătar de pe Litoral, care câştigase un concurs televizat de profil, a ucis în bătaie o femeie, pe scara blocului. El venise la Onești la înmormântarea bunicii sale.



Cu o zi înainte de aceasta, el a agresat o cerşetoare la priveghi. Tatăl băiatului a sesizat că e irascibil şi devine violent şi l-a dus acasă, într-un apartament la etajul 1, şi l-a încuiat înăuntru. El, însă, a sărit pe geam de la etaj şi, fiind desculţ, a intrat într-o altă scară de bloc, unde ştia că e un fotoliu.

Acolo a fost găsit de o bătrână de 78 de ani care mergea să ducă gunoiul. Un vecin l-a auzit pe bărbat cum ţipa la femeie şi a ieşit pe scară, dar tânărul l-a lovit cu pumnul. Vecinul s-a întors în casă să sune la 112, iar când s-a întors pe scară a văzut o privelişte şocantă. Criminalul era prăvălit peste bătrînă, femeia fiind plină de sânge şi fără cunoştinţă.

Ucigaşul ei aproape adormise peste ea, obosit probabil de la câte lovituri îi aplicase. Tavi Oprea a fost condamnat de Tribunalul Bacău la zece ani şi patru luni închisoare pentru omor şi consum ilicit de droguri. Decizia instanţei este definitivă.

“Îmi aduc aminte că m-am plimbat prin oraş, am fost la poalele unui deal şi am stat acolo având senzaţia că sunt urmărit de demoni şi că cineva ar vrea să mă omoare. Îmi aduc aminte că am intrat într-o scară de bloc, spre seară, cu intenţia de a mă odihni, iar apoi îmi aduc aminte că am fost trezit de către organele de poliţie, era foarte mare gălăgie, şi ca un flash în momentul în care am fost ridicat am observat probabil o persoană care era pe jos. Am fost întrebat de un poliţist: «Ce-ai făcut, inconştientule», după care am fost dus la secţia de poliţie.„, a declarat bărbatul achetatorilor.

(observator.tv)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri