Când vor fi trotuare în Șerbănești?

    Băcăuanii care vor să-i vorbească viceprimarului Constantin Scripăț nu fac asta doar în cadrul audiențelor, ci în orice zi, la orice oră. „Oamenii nu așteaptă audiențele și nici nu aș vrea să se întâmple așa deoarece sunt lucruri curente și se impune să le rezolvăm imediat”, afirmă Constantin Scripăț. Cele mai multe sesizări se referă la carosabilul nefuncțional din cauza gropilor, toaletarea gardurilor vii, a pomilor și la deficiențe care vizează iluminatul public.

    „Eu aș vrea să apreciez că în privința sistemului de iluminat public s-a făcut foarte mult față de situația pe care am găsit-o în urmă cu un an. Lucrurile s-au îmbunătățit și în Piața Centrală, unde am luat măsuri speciale. De la populație ne-au venit semnale pozitive legat de prezența comercianților clandestini care vor să vândă telefoane și țigări, iar asta în special de la numirea noului director al Poliției Locale”, a declarat viceprimarul.

    „Știu că lucrările produc disconfort”



    Oamenii mai reclamă că s-au săturat de praf, de șanțuri, dar și de avariile care se repetă. Sesizările vin din zonele în care se lucrează: Calea Republicii, Prelungirea Bradului, Mihai Viteazu, Constantin Ene, Bd. Unirii, Calea Bîrladului. „Eu știu că lucrările produc disconfort, dar nu putem bloca investițiile”, arată Constantin Scripăț. Se execută lucrări de înlocuire a conductelor de gaze, apă-canal, telefonie, agent termic etc.

    Și pentru că veni vorba de Calea Bîrladului, una dintre întrebările frecvente adresate de cetățeni e următoarea: „Când vom avea trotuare în Șerbănești?” Iată și răspunsul dat de viceprimar: „Calea Bîrladului va fi modernizată în cadrul unui proiect mai amplu. Acum sunt schimbate conductele de gaze, canalizare și apă, după care va urma proiectul de reabilitare a străzii și, în mod sigur, vor apărea și trotuarele mult așteptate. În vara aceasta vom termina cu utilitățile și vom întocmi proiectul tehnic pentru turnarea covorului asfaltic și a troturarelor.”

    În 2018, prin urmare, va fi modernizată strada și vor fi construite trotuare.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"