19 aprilie 2024
ActualitateCampionatul European de Fotbal 2020 pe monedă BNR

Campionatul European de Fotbal 2020 pe monedă BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, pe 11 iunie, o monedă din alamă pentru colecționare, cu tema Campionatul European de Fotbal 2020.

Moneda are valoarea nominală de 50 de bani, un diametru de 23.75 mm, o greutate de 6,1 g și o grosime la chenar de 1,9 mm. Pe cantul monedei se află inscripționat de două ori „ROMANIA”, cu steluță între cele două cuvinte.

Aversul monedei prezintă, grafic, o compoziție care face trimitere la jocul de fotbal, inscripția în microtext „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL”, scrisă continuu pe trei rânduri, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2021”.



Reversul monedei redă în centru o minge de fotbal, inscripția în microtext „Campionatul European de Fotbal”, scrisă continuu sub forma ochiurilor de plasă de la porțile terenului de fotbal; circular, inscripția „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL 2020”.
Monedele din alamă pentru colecționare vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent.

Tirajul maxim pentru colecționare este de 20.000 de piese, iar prețul de vânzare este de 10 lei, exclusiv TVA.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri