5 mai 2024
ActualitateCâinii fără stăpân vor fi adunați din spațiile publice

maidanezii de pe străzile Bacăului vor fi monitorizați de autoritatea sanitară veterinară

Câinii fără stăpân vor fi adunați din spațiile publice

Din această lună, echipe mixte formate din specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare (DSV), Serviciului specializat din cadrul Primăriei Bacău și I.P.J au demarat o campanie de evaluare, informare și dispunere de măsuri legale, în privința câinilor care se adăpostesc și circulă liber pe domeniul public al orașului Bacău.

Rolul acestei campanii este, în principal, de informare și conștientizare a deținătorilor de câini, proprietarilor și persoanelor juridice de drept public sau de drept privat, care cresc sau adăpostesc provizoriu câini, cu privire la respectarea legislației sanitare veterinare și a responsabilităților ce le revin pentru asigurarea protecției și bunăstării patrupedelor.

Nu în ultimul rând, se are în vedere și asigurarea sănătății publice și siguranței locuitorilor orașului Bacău. „Demersul instituțiilor amintite își propune, de asemenea, în funcție de situația din teren, să clarifice dacă acești câini sunt fără stăpân sau dacă au un proprietar / deținător.



În plus, patrupedele cu stăpân, identificate cu ajutorul Serviciului de Gestionare a Câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Bacău, vor fi înapoiați proprietarilor, informându-i asupra obligațiilor legale ce le revin în ce privește deținerea lor”, a declarat dr. Florin Baltă (foto), purtătorul de cuvânt al DSV Bacău. Totodată, persoanele care îngrijesc câinii pe domeniul public vor fi informate cu privire la responsabilitățile legale pe care le au deținătorii de animale în conformitate cu legislația în domeniu.

Câinii de pe domeniul public care nu sunt revendicați de persoane fizice sau de persoane juridice sunt considerați câini fără stăpân și vor fi preluați din spațiile publice prin intermediul Serviciului de Gestionare a Câinior fără Stăpân din cadru Primăriei Bacău, urmând a fi cazați în Adăpostul public deținut de Primăria Bacău. Aceștia vor fi identificați, înregistrati, sterilizați, deparazitați, vaccinați antirabic, cu asigurarea hranei și asistenței sanitare veterinare conform prevederilor legislației sanitare veterinare în vigoare (H.G. 1059 / 2013), putând fi adoptați, după expirarea termenului legal de staționare în adăpost.

„Subliniem, pe această cale, faptul că orice câine crescut, adăpostit, ţinut pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau deţinătorului acestuia, necontrolat, nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv cei identificaţi prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare, stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, este considerat «câine fără stăpân», în sensul O.U.G. nr. 155 / 2001”, au mai transmis veterinarii băcăuani. Campania va continua și în anul ce urmează.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri