25 aprilie 2024
Actualitate„Cafeneaua cu Joburi”, la a doua ediție în Bacău

„Cafeneaua cu Joburi”, la a doua ediție în Bacău

Agenția de recrutare a forței de muncă ECIM deschide pentru a doua oară în Bacău, după numai patru luni de la prima ei ediție, „Cafeneaua cu Joburi – un altfel de târg de locuri de muncă”. Evenimentul va avea loc pe 10 și 11 mai, în saloanele restaurantului Hotelului Decebal, unde se vor întâlni din nou circa 25 de angajatori din județele Bacău și Neamț cu toți cei care sunt în căutarea sau în schimbarea locului de muncă. Pentru prima dată, la acest târg vor fi și două agenții de recrutare și plasare a forței de muncă din Olanda și Marea Britanie.

Organizatorii oferă un loc și un mediu prietenos și incitant pentru discuții între cele două părți, la o cafea, dar și posibilitatea ca vizitatorii târgului să primească pe loc consultații privind căutarea unui loc de muncă și completarea CV-urilor. Totul va avea loc vineri, între orele 10.00 și 18.00, și sâmbătă, între 10.00 și 14.00.

Printre angajatori se vor afla Holland Contracting, Selgros Bacău, Fast-Technical Assistance, Ideal Feroluc, Elmet Internațional, Proactive Accounting, SCC Services România, Lugera & Makler România, GoodmorningRo, Viking’s Bacău, Cardinal Entertainment, Hecomin Impex, AE-Electronics, Telesystem, Panamarom și CGC Agria.



La prima ediție din Bacău, din ianuarie 2019, la târg au venit peste 2.000 de viitori candidați și peste 25 de firme, au fost depuse peste 1.300 de candidaturi și au fost finalizate peste 220 de angajări. Un eveniment similar a avut loc în Suceava, iar următoarea ediție va fi organizată în Iași.

De marți, 7 mai, ECIM a început, la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” și la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Bacău, și o campanie de popularizare în rândul elevilor a modului eficient de prezentare pentru ocuparea unui loc de muncă. Campania va continua și în alte licee și colegii din Bacău, Piatra Neamț și Iași.

Partenerii evenimentului sunt firmele Coffee Point, Selgros Bacău, Telesystem, Pensiunea Vialux, Fundația Comunitară Bacău, Mefi, Mentsec și Travel Plaza, iar ziarul Deșteptarea este partener media.

„Sfătuim pe oricine vine la Cafeneaua cu Joburi să uite de interviul clasic. Acolo va avea o discuție relaxată cu viitorul său angajator. De ce are nevoie vizitatorul? De CV-ul la zi. Iar dacă nu îl are pregătit îl ajutăm noi să-l facă, pe loc. Consultanții noștri în carieră îl vor ajuta să găsească noi oportunități și angajatorii potriviți. Iar la standul agenției ECIM va găsi alte sute de joburi disponibile.”
Marius Petrea, managerul ECIM Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri