marți, 18 martie 2025

Boicotați, nu boicotați, vremurile se schimbă

Aproape că mi-au dat lacrimile de emoție când am văzut apelul influencerilor pro-toate-cele. Pro-Europa, pro-NATO, pro-vaccin, pro-Ucraina – practic, pro-viitorul luminos al omenirii! Ne-au rugat cu sufletul pe tavă să mergem astăzi în magazine, cu steagurile UE fluturând eroic, și să facem cumpărături serioase, ca să-i demonstrăm lui Georgescu – liderul suprem al taberei boicotului – că suntem oameni responsabili, în pas cu valorile occidentale.

Ce grijă au băieții ăștia de noi! Mereu au avut. Ei sunt cei care ne-au mânat cu bâtele digitale la vaccinare, ne-au închis ușile restaurantelor și stadioanelor dacă nu aveam codul QR în regulă, și tot ei ne explică, cu o superioritate afectuoasă, cum trebuie să gândim, ce avem voie să spunem și, dacă se poate, și cum să ne pieptănăm.



Și pe bune dacă nu i-aș fi crezut preț de câteva secunde. Dar, ghinion, tocmai ce s-a scurs pe internet treaba cu USAID și cu banii care vin frumos, pe trasee ocolite, să finanțeze teme mai mult sau mai puțin electorale. Adică, stai puțin, să înțeleg că trebuie să ascult un influencer sponsorizat de un guvern străin care îmi explică ce să cred și cum să îmi cheltuiesc banii? Mă scuzați, dar parcă mi-a scăpat ironia subtilă din toată această poveste.

Nu zic că boicotul va schimba ceva radical. Am mai încercat cu benzina – și ce-am obținut? Exact, nimic. Dar, pe de altă parte, pot să arunc un ochi pe prețurile din Polonia, unde aceleași lanțuri de magazine vând aceleași produse la jumătate de preț, la un salariu mai mare. Și când întreb de ce, vin aceiași băieți simpatici să-mi explice savant că e normal, că sunt factori macroeconomici, că piețele funcționează altfel, că să stau liniștit, că așa e modelul european, că… frecții.

Dar, până la urmă, ce treabă are un boicot pentru scăderea prețurilor cu opțiunea pro-europeană? Asta chiar mă depășește. Poate că mâine, dacă refuz să cumpăr un iaurt scump, voi fi catalogat drept eurosceptic și anti-NATO. Cine știe?

Un lucru e sigur: boicotați, nu boicotați, vremurile se schimbă!

 

Alte titluri