Mulți m-ar putea contrazice pentru că pot asocia Binele cu efemeritatea, dar vă îndemn să vă aduceți aminte de câte ori ați făcut un bine și cât a durat. Efemeritatea înseamnă vremelnicie, iar a face bine poate fi de cele mai multe ori vremelnice.
Or, simțămintele, precum Bunătatea, sunt eterne.
Filosofii spun că Binele este valoarea dată de o acțiune individuală care este o pornită dintr-o înclinație naturală de a promova ceea ce este de dorit din punct de vedere moral. A face bine vine, deci, din ceea ce numim generic „bunătate”, iar bunătatea este însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine. E o trăsătură de caracter, care ține și de zestrea genetică, dar și de educație. Alexandru Vlahuță credea că bunătatea este frumusețea pe care o pricepi doar cu sufletul. Or, ce se cuibărește odată în suflet, greu mai dispare. Bunătatea poate fi eternă, așa cum avem uneori senzația că și viața este eternă.
Bine facem din când în când. De cele mai multe ori de Crăciun sau de Paște. Acum suntem din nou în ajun de Crăciun și ne gândim cum să facem mai mult bine. Iar cele mai la îndemână soluții sunt darurile. Am văzut și în acest an astfel de gesturi. Chiar multe, iar unele au fost de-a dreptul impresionante. Un tânăr preot, originar din Maramureș dar care păstorește pe undeva prin Covasna, pe care l-am cunoscut la Slănic Moldova, umblă neobosit prin toată țara și duce mici ajutoare celor aflați în nevoie.
La Onești, un alt preot a găsit suport la o mare societate agroindustrială și a dus unei comunități sărace din apropiere zeci de tone de cartofi. Iar exemplele ar putea continua. O importantă televiziune națională are și o emisiune și o inițiativă de acest fel, pe care o numește „Când facem bine, ne facem bine”. Dacă ajuți un om sau îi faci un dar atunci când are mai multă nevoie, uită-te în ochii lui, poate chiar în lacrimile lui. Dacă îți vei vedea chipul acolo, atunci vei ști cât de mult bine ai făcut. Efemer, dar dintr-o bunătate cu trăsături de eternitate.
