Dulce ca mierea e glonțul libertății, zic, de ieri încoace, parafrazând un inspirat titlu al unei producții cinematografice românești. Am intrat într-o nouă etapă de descătușare din strânsoarea condițiilor impuse de pandemie.
Ce treabă ar avea, însă, glonțul cu libertatea? Păi, după șocul izolării și restricțiilor la care am fost supuși mai bine de două luni, de ieri libertatea ne străpunge sufletele ca scăpată din pușcă.
Nu am scăpat de frica noului coronavirus, nu abandonăm, acolo unde este cazul, măștile de protecție și nici nu uităm de „distanța socială”. Dar după ce am traversat o primăvară parcă interzisă, simțim cum vara care urmează reunește ambele anotimpuri și ne dă voie să respirăm adânc.
Cu acces liber în multe locuri publice până acum închise, mai uităm de constrângere și reintrăm în normal. Ce frumos sună să auzi: poți circula prin țară fără declarație scrisă; s-au redeschis muzeele; se pot face spectacole, fie și numai în aer liber; se reiau, tot în condiții de securitate medicală, adunările în lăcașurile de cult, dar și întrecerile sportive – fie ele și fără spectatori sau cu asistență redusă, iar dacă ai o oră-două libere poți adăsta, ca pe vremuri, chiar la o terasă.
Și, mai ales, poți pleca într-o vacanță adevărată. Ce minunat este să auzi, de prin multe zone ale lumii, că s-a redeschis spațiul din fața celebrei Notre-Dame din Paris, că s-a redeschis și Biserica Sfântului Mormânt, ca și esplanada moscheilor din Ierusalim, că în Marea Britanie trecerea la noi măsuri de relaxare este considerată „pasul potrivit”. Și câte altele asemenea.
Da, mai avem de tras, o perioadă, cine știe până când, cu pandemia, dar măcar nu uităm dulcele gust al traiului în libertate. Dulce ca mierea. Ce dor ne e de tine, Libertate!
