Potrivit unui proiect de hotărâre, publicat pe site-ul Guvernului României, pentru anul 2025 ar urma să fie alocate 60.420 bilete în stațiunile unde baza de tratament aparține Casei Naționale de Pensii Publice. La acestea se vor adăuga alte aproximativ 75.300 bilete în stațiunile unde bazele de tratament sunt deținute de către firme private.
Așadar, în total, guvernul preconizează ca în 2025 să le repartizeze județelor și municipiului București peste 135.700 bilete (față de 137.000, anul trecut), bugetul alocat pentru acestea urmând să fie de 400 milioane lei, la fel ca în 2024.
Nici criteriile de acordare a biletelor, rezervate pensionarilor și asiguraților în sistemul public de pensii, nu s-au schimbat pentru anul 2025. Astfel, prioritate la un loc într-o stațiune vor avea persoanele care nu au beneficiat în ultimii 2 ani de un bilet, sunt pensionate de invaliditate sau limită de vârstă și au pensiile sau veniturile cele mai mici, ele întrunind punctajul maxim.
Cât privește contribuția beneficiarilor, și aceasta a rămas aceeași, respectiv în raport de pensia sau veniturile pe care le are pensionarul ori asiguratul beneficiar. Astfel, pensionarii vor achita 50 la sută din cuantumul total brut al drepturilor de pensie sau din veniturile totale brute, după caz.
Dacă 50 la sută din pensie depășește tariful biletului, îl vor plăti pe acesta. Persoanele asigurate al căror venit brut lunar realizat este mai mic ori egal cu câștigul salarial mediu brut pe economie (8.620 lei) vor suporta 50 la sută din prețul biletului.
Cele cu un venit brut lunar mai mare decât salariul mediu vor plăti integral tariful biletului. Și șomerii indemnizați beneficiază de reducerea costului unui sejur într-o stațiune. Ei vor achita 50 la sută din indemnizația de șomaj pe care o au.
Pentru anul 2025, nu s-a stabilit încă tariful biletului. În perioada anterioară creșterea de la un an la altul a fost mică, astfel că asigurații își pun speranța că guvernanții își vor păstra bunul obicei și în 2025. Pensionarii, însă, mai ales cei cărora, în urma recalculării, li s-a majorat pensia într-o măsură mai mare, nu vor avea nici un motiv de bucurie.
Dimpotrivă, față de asigurații cu venituri brute de până la nivelul salariului mediu pe economie (8.620 lei), pensionarii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru un bilet. Pentru că ei vor achita 50 la sută din pensia brută, și nu din tariful biletului, așa cum este cazul asiguraților menționați mai sus.
Anul trecut prețul unui bilet a variat (în funcție de numărul de stele al hotelului) între 2.248 lei și 2.968 lei. Așadar, un salariat cu veniturile brute mai mici sau egale cu salariul mediu brut a plătit între 1.124 lei și 1.484 lei, pe când un pensionar cu o pensie brută de 3.500 lei a achitat 1.750 lei. Referindu-ne la județul Bacău, în anul 2024 i-au fost repartizate 3.152 bilete.
Pe parcursul anului, însă, la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău s-au înregistrat 5.994 cereri (în 2025, până în prezent au fost depuse aproximativ 200) din partea unor pensionari și asigurați. Dar, deși cererea a fost mai mare decât oferta, și de această dată au rămas nevândute câteva sute de bilete. Mai exact, anul trecut, din cele 3.152 bilete alocate, au fost valorificate 2.744.
Datele statistice transmise redacției noastre de către conducerea CJP Bacău mai arată că majoritatea solicitanților au cerut bilete pentru stațiunile Covasna, Vatra Dornei, Sovata, Eforie Nord, Saturn, Mangalia și Techirghiol, preferând perioada mai-septembrie, așa explicându-se situația privind valorificarea ofertei.