25 aprilie 2024
SportBianca Dumitrache, pe partie de aur

Bianca Dumitrache, pe partie de aur

Orasul Campina a gazduit o competitie mare, avand la start 900 de karateka din 28 de tari, unele dintre ele foarte indepartate de Romania, precum Japonia si Africa de Sud. Sportivii niponi au venit in Romania insotiti de compatrioti ai lor, inalti oficiali ai karate-ului mondial. Ei bine, in acest cadru de mare valoare, Bacaul a reusit sa iasa in evidenta, in primul rand prin Bianca Dumitrache, o fata de 13 ani care a adus orasului si cluburilor la care a fost legitimata extrem de multe medalii, in decurs de sase ani. Eleva antrenorilor Dan si Mihaela Botezatu i-a impresionat din nou pe cunoscatorii acestui sport. Nimic nou sub troienele calatoare. Bianca aluneca pe un drum poleit cu aur.

&#8222Fata asta de unde a mai iesit?&#8221

Majoritatea cluburilor bacauane s-au mutat anul trecut de la Fedratia Romana de Karate Modern (FRMK) la Federatia Romana de Arte Martiale (FRAM). Al doilea for dintre cele amintite a avut proprii sai campioni, avand suficienta sa creada ca-i stiu pe toti cei care se misca bine in domeniu, chiar daca sunt de la federatii concurente. La Campina, Bianca era deja cunoscuta, deoarece la un concurs anterior, desfasurat la Bucuresti, a reusit sa-i uimeasca pe arbitri si antrenori. Vazand executia sa impecabila la un kata de dificultate sporita, iar apoi modul ei de a lupta la kumite, unul dintre bucuresteni s-a intrebat “fata asta de unde a mai iesit?&#8221. Ulterior au aflat ca bacauanca Bianca Dumitrache (Siretul Bacau-SCM Bacau) a fost in numeroase randuri campioana nationala FRMK si EUR-KA, a fost invingatoare in multe concursuri internationale si este la o varsta foarte frageda posesoare a centurii negre 2 dan (al doilea dan capatat la 23 octombrie 2005).



David si patru Goliati, in versiune feminina

La concursul de kumite, Bianca Dumitrache a fost repartizata la categoria -45 de kg, acceptand sa lupte contra unor adversare cu 7-8 kg mai grele si mai inalte decat ea cu un cap. A compensat diferenta de gabarit prin viteza, inteligenta, calm si combativitate. Oponentele sale au fost din Bulgaria, Ucraina, Siria si Romania, ultima fiind o bucuresteanca – preferata oficialilor din FRAM.

50 la suta diferenta, la kata

In reuniunea finala la kata, Bianca a obtinut o medie de 7,6, cu 3 zecimi de punct mai mult decat a doua clasata. Daca tinem cont ca la acel nivel notele porneau de la 7 si ajungeau cel mult la 8, rezulta ca ea a produs celor cinci arbitri judecatori o impresie dubla fata de medaliata cu argint. Nu este deloc putin, gandindu-ne ca toate sportivele din concurs aveau centura neagra sau maro. Iar in versiunea FRAM se dau note, nu este ca la FRMK, unde adversarele evoluau in paralel, iar arbitrii ridicau doar steagurile rosii sau albastre, pentru a indica invingatorul. Sistemul cu puncte a dat mai clar masura valorii Biancai Dumitrache, comparativ cu a altor sportive de nivel foarte bun.

Cu ochii roata

Bianca Dumitrache este eleva in clasa a VII-a la CN “Ferdinand&#8221, avand numai note de 10 si 9. Reuseste, insa, sa se antreneze foarte bine, gratie sprijinului constant pe care il are din partea parintilor sai si a antrenorilor Dan si Mihaela Botezatu. Programul ei competitional depaseste cadrul strict al FRAM. Probabil ca in toamna ea va participa in Japonia la campionatele mondiale organizate de o alta uniune internationala decat cea care tuteleaza FRAM. Oficialii niponi prezenti la Campina i-au facut o invitatie in acest sens. Ei au premiat-o pe bacaunca noastra, care si-a facut un obicei ca la toate competitiile internationale sa poarte pe umeri tricolorul romanesc. Fireste, cand urca pe podiumul de premiere, adica mereu.

Alte trei medalii pentru SCM

Bacaul a mai cucerit medalii de bronz, prin Alexandra Ciuperca (junioare I, kumite, cat. 55 kg), Andra Gavrila (junioare II, kumite, cat. 60 kg) si Ionut Cosma (juniori II, kumite, cat. 60 kg). Fetele s-au oprit dupa trei sau patru tururi, in semifinale, fiind invinse de o ucraineanca (Alexandra) si, respectiv, de o bulgaroaica (Andra). Ionut Cosma, tot in semifinale, a fost foarte aproape de a ajunge in ultimul act, dar a pierdut in fata unui karateka din Franta, care a si castigat concursul. Din partea SCM Bacau au mai produs o buna impresie (chiar daca nu au urcat pe podiumul de premiere) Tudor Sava (juniori II) si Horatiu Ceorchelea (seniori). Merita mentionat ca participarea tuturor sportivilor la aceasta competitie de anvergura n-ar fi fost posibila fara sprijinul unor sponsori precum Hidroconstructia Bacau (prin dir. Mircea Rusu), Marcib Bacau (prin dir. Gheorghe Baciu) si Fair Play (dir. Nicu Dumitrache).

Confirmarea oficiala – peste sase saptamani

Cele trei grupari de karate care contribuie la palmaresul SCM Bacau (Seishin, Siretul si Dinamo) efectueaza de saptamana aceasta antrenamente comune, pentru a cristaliza un lot in vederea Campionatelor Nationale (individual, kata+kumite, toate categoriile de varsta si greutate) de la Bucuresti, din perioada 28-29 aprilie. SCM Bacau este o prezenta destul de noua in FRAM si doreste sa-si impuna imaginea. Obiectivul antrenorilor Doru Botez si Dan Botezatu este cucerirea de medalii cu fiecare dintre sportivii pe care ii vor deplasa in Capitala si &#8222implantarea” a doi-trei dintre ei in lotul national. Implicit, asta ar insemna prezenta Bacaului la Campionatele Mondiale din noiembrie.Scris de Peter KELMANN

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri