La Sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora, veți audia joi 14 aprilie, de la ora 18,30 concertul simfonic dirijat de maestrul Ovidiu Bălan.
Un program ce evocă renașterea naturii și spiritualitatea ce se insinuează înaintea sărbătorilor pascale.
Prima lucrare din program este Uvertura Fidelio de Ludwig van Beethoven. Este vorba despre uvertura singurei opere compuse de Titanul de la Bonn. Gândul ne duce la cuvintele sale: „Deşi stau în pat, gândurile mele se îndreaptă către tine, iubita mea nemuritoare. Fii senină – iubeşte-mă – azi – ieri – ce doruri înlăcrimate de tine – tu-tu-viaţa mea- totul meu- rămas bun. Ah, continuă să mă iubeşti – nu judeca greşit niciodată cea mai credincioasă inima faţă de tine, iubito. În veci al tău. În veci a mea. În veci unul altuia”.
Și pentru că “Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc”!, vom asculta și primul dintre cele 5 concerte pentru pian și orchestră ce aparține aceluiași creator. Concertul s-a cântat în primă audiție la Viena în 2 aprilie 1800. Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în Do Major, op. 15 va fi interpretat în această seară de Maria Luisa Alfonso Meseguer, din Spania. Pianista are 15 ani și crede că prin muzică își poate exprima cel mai bine sentimentele. Ea a înregistrat deja un disc intitulat «Sembrando Sueños».
Seara se va încheia cu Simfonia a III-a în Mi bemol Major, op. 97, de Robert Schumann. Compozitorul s-a născut în 1810 la Zwikau și a murit în 29 iulie 1856, la Endenich, în apropiere de Bonn. Renumit pentru creația sa de pian și lied, Schumann aduce o mare bogăție și transformare melodică, părăsind tiparul clasic în favoarea celui romantic, în cele patru simfonii. Cea de a treia simfonie, supraintitulată “Renana” a fost scrisă în decembrie 1850, la Dusseldorf și prezentată publicului sub bagheta autorului în 6 februarie a anului următor.
Lucrarea este plină de imaginație romantică, ilustrând cuvintele lui Schumann, care spunea că în fiecare operă muzicală trebuie să găsim ceva din farmecul primăverii. Este exact starea pe care Ovidiu Bălan o transmite orchestrei și implicit publicului, care se va bucura de o versiune de referință a opus –ului. “Cu cât muzica este mai specifică şi cu cât prezintă publicului mai multe imagini individuale, cu atât va fi mai reprezentativă, veşnic vie şi mereu nouă pentru toate timpurile”.
