HomeActualitateBărbat prins cu cartușe de vânătoare în autobuz. În satul în care...

Bărbat prins cu cartușe de vânătoare în autobuz. În satul în care locuiește au fost găsite arme artizanale

Într-o operațiune coordonată între polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău și cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Helegiu, a fost prins în flagrant delict în timp ce se deplasa cu un mijloc de transport în comun, pe ruta Giurgiu-București-Bacău. Asupra sa, polițiștii au descoperit 40 de cartușe de vânătoare, deținute ilegal.

Operațiunea nu s-a oprit aici, polițiștii au efectuat ulterior 5 percheziții domiciliare în comuna Helegiu, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma acestor percheziții, la locuințele a doi bărbați, în vârstă de 37, respectiv 53 de ani, au fost descoperite două arme de vânătoare și muniție, deținute ilegal.



Având în vedere probatoriul administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi bărbați, de 32 și 53 de ani, aceștia fiind introduși în Arestul I.P.J. Bacău. Armele și muniția ilegal deținute au fost ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

Suportul de specialitate pentru această operațiune a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române, iar la activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.



Alte titluri
Alte titluri

Echipă de robotică din Onești, premiată la Campionatul Mondial FIRST Lego League din Mexic

Echipa de robotică ȘTIM DC a Colegiului Național „Dimitrie...

Două eleve din Sascut s-au calificat la etapa națională a concursului „Universul cunoașterii prin lectură”

Două eleve ale Școlii Gimnaziale „Explorator Teodor Gheorghe Negoiță”...

Bacău: Furnizarea agentului termic, sistată temporar în zona CT 3 Miorița pentru lucrări de mentenanță

Thermoenergy Group SA Bacău a anunțat întreruperea furnizării agentului...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat joi, 18 iunie, pe mai multe străzi din Buhuși

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție...

Ultimele știri