17 aprilie 2024
ActualitateBanii de combustibili, de la stat, pentru transportatorii rutieri

Banii de combustibili, de la stat, pentru transportatorii rutieri

Banii se acordă în scopul atenuării scumpirilor la carburanți, în contextul războiului din Ucraina. Pentru a putea cere sprijinul de la stat, solicitanții trebuie să se înregistreze pe platforma online a Autorității Rutiere Române, începând de săptămâna viitoare

Transportatorii rutieri de mărfuri și persoane din județ pot solicita un ajutor de stat de până la 400.000 de euro, pentru combustibilul folosit în activitatea lor economică. Facilitatea este prevăzută de HG 667/2022 și se acordă pentru compensarea creșterii prețului la combustibil ca urmare a conflictului armat din Ucraina. Ajutorul, acordat sub formă de grant, este de 50 de bani pe litrul de combustibil achiziționat, un solicitant putând beneficia de maximum 400.000 de euro (echivalent în lei).

Cine sunt beneficiarii?



În general, pot cere aceste subvenții transportatorii fără probleme finanaciare, care dețin o licență comunitară eliberată în România sau în alte state membre ale UE și care dețin cel puțin un vehicul eligibil. Sprijinul de stat se va acorda operatorilor economici din transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, realizat cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone. Beneficiarii ajutorului sunt și firmele din transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, efectuat cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depășește 3,5 tone, dar nu mai mult de 7,5 tone, precum și celor din transportul rutier de mărfuri național și internațional contra cost, cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depăşeşte 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone. În fine, schema de ajutopr se aplică și în cazul societăților din transportul de persoane regulat și ocazional, inclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.

Termene stricte

Însă, pentru a putea depune cererile de subvenții, va fi nevoie, mai întâi, de înregistrarea în platforma online a Autorității Rutiere Române (ARR). „Începând cu data de 27 iunie 2022, ARR va pune la dispoziția operatorilor de transport sistemul informatizat de administrare a schemei de ajutor de stat în vederea depunerii cererilor de compensare și a documentelor însoțitoare”, transmit reprezentanții ARR. Astfel, în intervalul 1 – 15 iulie, pot fi depuse cererile de compensare pentru trimestrul al doilea din 2022 (respectiv, perioada 23 aprilie – 30 iunie 2022), iar între 1 și 15 octombrie, se depun cererile de compensare pentru trimestrul al treilea din 2022. În fine, în perioada 1 octombrie – 1 decembrie, are lor depunerea cererilor de compensare pentru trimestrul al patrulea din 2022. „Depunerea cererilor se realizează strict prin sistemul informatizat și strict în termenele menționate mai sus. Ulterior datelor-limită de depunere, sistemul informatic nu va permite depunerea altor cereri sau documente”, au precizat cei de la ARR. Solicitarea de subvenție trebuie însoțită de anumite documente justificative.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri