19 aprilie 2024
Interviu"Bani sunt, trebuie sa stii sa-i cauti"

“Bani sunt, trebuie sa stii sa-i cauti”

Interviu cu dr. Adrian Cotarlet, director al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti

– Bacauanii stiu foarte multe despre medicul si directorul Adrian Cotarlet, insa mai putin despre omul Adrian Cotarlet.
– Sunt multe de spus. Am devenit medic dintr-o intamplare. Eram in clasa a XI-a, la Targoviste, si faceam parte din lotul national de baschet juniori. Nu visam sa devin medic, ci visam sa devin sportiv de performanta, eram pe un drum bun, insa, ghinion, in 1974, la un turneu, m-am accidentat la un genunchi, o accidentare destul de grava pentru acea vreme, si am avut de-a face cu medici, care au dat verdictul: fara sport de performanta. In aceste conditii, in vara anului 1974, am luat decizia de a urma medicina. M-am pregatit intensiv, individual, si in 1975, cand au fost mari inundatii in Romania, am luat trenul spre Iasi. Am intrat al zecelea pe lista, si stiti cati erau pe un loc atunci. Am nimerit intr-o grupa numai de fete. Acolo am cunoscut-o pe viitoarea sotie, prima si ultima. Ne-am casatorit la sfarsitul anului trei de facultate si avem, iata, peste 30 de ani de cand suntem impreuna. Am luat repartitie la Spitalul din Onesti din motive familiale, am facut un an de stagiatura la Onesti, unde am lucrat intr-un colectiv exceptional, dupa care ne-am mutat la Spitalul din Moinesti. 3 ianuarie 1984 a insemnat prima mea zi de munca la acest spital. Avem doi copii, fiica mea a urmat cariera medicala, este medic stagiar in anestezie si terapie intensiva, casatorita cu un coleg de facultate, iar baiatul urmeaza Facultatea de Studii Europene si Relatii Internationale. Sotia este patronul unei firme medicale in Moinesti.

De zece ani, aceeasi echipa de conducere

– Sunteti chirurg, ce interventii ati avut astazi?
– Au fost sase operatii, ca de obicei, au inceput la ora 5.30, acesta este programul zilnic de lucru al doctorului Cotarlet si, daca imi permiteti, vreau sa le multumesc tuturor celor pe care ii am in preajma si care fac posibil acest program, spre binele bolnavilor. Au fost operatii dificile din sfera chirurgiei digestive. De altfel, chirurgia din Moinesti este cunoscuta mai ales pentru rezultatele obtinute in chirurgia laparoscopica, rezultate publicate si prezentate la congrese din tara si din strainatate, cum se va intampla si la al optulea Congres European de Chirurgie Laparoscopica de la Geneva. Evolutia spitalului nostru in ultimii 10 ani este una paradoxala. Din martie 2001, conducerea lui a fost preluata de echipa actuala, cea mai veche echipa de conducere din judet in aceeasi formula (director general, director medical, financiar-contabil, de ingrijiri, serviciul audit, juridic si director de personal). Aceasta stabilitate este un argument si o cauza a realizarilor noastre. Un alt paradox: in timp ce numarul paturilor in toate spitalele scade, la Moinesti, de la 230 de paturi in 2001, am ajuns acum la 402 paturi.
– Domnule director, incepand de la medicii de familie, spitale, ministri, parlamentari, toata lumea se plange de lipsa de bani din sistemul de sanatate. Pe dumneavoastra nu v-am auzit niciodata ca nu aveti bani.
– Din pacate, am intrat in sistem cu acest slogan si, sunt convins, voi iesi tot cu acest slogan, aflat pe buzele tuturor. Un motiv, un secret al nostru este, dupa cum va spuneam, omogenitatea echipei. Stabilitatea, experienta, cunoasterea asigura si un bun management al resurselor.

Spitalul Moinesti, spital european

– Bine, dar echipa nu fabrica bani…
– Nu fabrica bani, dar stie sa-i aduca, sa-i gestioneze. Bani sunt, trebuie sa stii sa-i cauti. Spitalul nostru are o adresabilitate foarte mare. Din cele 23.000 de externari dintr-un an, numai 18 la suta sunt din Moinesti. Acest lucru asigura si o anumita stabilitate financiara. Al treilea motiv este faptul ca majoritatea personalului din spital a inteles ca trebuie sa facem un act medical de calitate. Drumul ascendent nu a fost usor. Atunci cand vrei sa faci ceva, vrei sa faci mai mult, pe multi deranjezi, ti se pun piedici, insa noi, echipa, personalul mergem inainte pentru a ne realiza obiectivul: un spital european. Va rog sa retineti, Spitalul Moinesti, in 10 ani, deci, la sfarsitul acestui an, va fi un spital de talie europeana, la nivelul spitalelor de acelasi rang.
– Frumos, foarte frumos, dar eu revin: va descurcati numai cu banii de la CAS Bacau?
– Nu. Nu. Banii de la Casa reprezinta un procent destul de mare, dar noi mai accesam bani din afara sistemului de sanatate. Nu, nu avem bani negri. Avem bani curati. 1) Programe cu finantare europeana. Am finalizat un proiect de reabilitare a Maternitatii si am deschis-o dupa 25 de ani de intrerupere a activitatii si ne gasim in plin program de reabilitare a Ambulatoriului de Specialitate, un program de 1,3 milioane de euro. 2) Avem bani din colaborari cu spitale din UE, nu sunt bani efectiv, sunt bani cuantificabili. 3) Bani care ne vin din parteneriate cu organizatii nonguvernamentale din UE, care au venit, la invitatia noastra, au vazut, au revenit de mai multe ori, deoarece s-au convins ca ceea ce au investit s-a pus in “procesul tehnologic” direct, si au mai vazut ca la ceea ce au adus ei am contribuit si noi cu sume importante, schimband de fiecare data aspectul unui anumit compartiment. 4) Avem in derulare un alt proiect de extindere a Compartimentului Primiri-Urgente, o cladire noua, de 800 de mp, in colaborare cu Consiliul Judetean si Consiliul Municipal Moinesti, lucrare pe care dorim sa o finalizam in octombrie anul acesta.



Sectie de studii medicale universitare in Bacau

– Ce il determina pe un medic, pe un absolvent de facultate sa vina la Spitalul din Moinesti?
– Conditii bune pentru practicarea meseriei, un colectiv bun, casa, masa, bani. Sa ma explic. Din fondul incredintat spitalului, din fondurile Primariei, prin ANL reusim sa asiguram pentru fiecare medic tanar, angajat acum, o locuinta de buna calitate. Medicii nostri au posibilitatea sa se perfectioneze in specilaitate prin participari la congrese, sesiuni de comunicari in tara si strainatate, mai ales in Franta. La noi, tot personalul beneficiaza de un salariu motivant, la nivelul sistemului din Romania si am mers pe principiul intai trebuie sa dai si apoi sa ceri. La nivelul Spitalului Moinesti, indiferent ca esti asistent, infirmier, medic primar, medic specialist sau fochist nivelul salariului este la limita superioara. In baza legala se acorda toate sporurile de care pot beneficia. Suntem un spital de acum cunoscut. Avem un program bine stabilit de colaborare cu Facultatea de Medicina si Farmacie Iasi, dar si cu alte centre universitare din tara. Organizam in fiecare an, in luna iulie, Zilele Medicale ale Spitalului, la ultima editie au participat peste 400 de medici din tara si strainatate.
– Bacaul nu are o sectie, o facultate de medicina…
– O sa va spun in premiera. Bacaul va avea o sectie de studii medicale universitare. Impreuna cu alti oameni de bine din judetul Bacau si in colaborare cu Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, in cadrul Universitatii “Vasile Alecsandri” din Bacau, incepand cu anul universitar 2010-2011 va functiona o sectie de asistenta medicala generala, care inseamna studii medicale universitare de 4 ani, ARACIS dandu-si avizul, publicat in M.O. Vor fi 120 de locuri pentru examenele din vara si toamna, Bacaul va avea, deci, si invatamant medical universitar, dupa curricula de la Bologna, prin care asistentele vor trebui sa aiba si pregatire universitara.

Secretul: act medical de calitate

– Sunteti un director exigent, meticulos pana la detalii. Se spune ca numarati si firele de patrunjel din ciorba.
– Sa lamurim si acest aspect. Nu-i treaba mea bucataria, nu-i treaba mea administratia, in detaliu. Fiecare director stie ce are de facut si raspunde pentru ceea ce face sau nu face. Nu este benefic pentru nimeni sa ne amestecam in treburile celuilalt. Sigur ca este foarte important ce mananca bolnavul, insa sunt informat doar si apoi observ, iar daca este nevoie discutam. Eu vin la ora cinci in spital, deoarece prima parte a zilei apartine medicului, chirurgului Cotarlet, iar partea a doua a zilei apartine directorului Cotarlet, deoarece doctorul Cotarlet este medic in primul rand, ca oricare dintre ceilalti medici, care trebuie sa produca servicii medicale, ca apoi directorul sa se simta bine la sfarsitul lunii, cand se dau situatiile catre Casa Judeteana.
– Domnule director, vorbim de reforma in sistem. Din moment ce tot vorbim de vreo 20 de ani, inseamna ca nu s-a facut nimic. Ce trebuie facut, sa trecem si peste acest “slogan”?
– Am avut peste 20 de ministri in 20 de ani. Ce trebuie facut? Simplu: un act medical de buna calitate. Avem nevoie pentru aceasta de trei piloni: 1) Pregatirea profesionala si de specialitate a corpului medical, nu intru in detalii, cine o face, cum si cu ce bani. 2) Dotarea spitalelor, policlinicilor, cabinetelor, tehnic si material. 3) Conditii hoteliere (cazare) de buna calitate. Vedeti, eu nu spun mai bune, eu spun de calitate. Daca un pilon scartie, nu se poate face act medical de calitate.

Contact direct cu medicina europeana

– Vorbeati de colaborarea cu organizatii neguvernamentale si spitale din alte tari din Europa. Cum se materializeaza aceasta colaborare?
– In 2002, am incheiat primul parteneriat cu un spital din Franta, respectiv din Chartres, si nu intr-o singura directie. A fost o echipa de medici si asistente din Moinesti in acest spital si a stat doua saptamani, dupa care o echipa de la ei a venit in spitalul nostru. Acest schimb, din punctul nostru de vedere a insemnat extraordinar de mult, fiindca nu este suficient ca una sau doua persoane din conducere sa mearga sa vada ce este in Europa, trebuie sa trimiti cat mai multi, ca sa vada ce se intampla, catre ce trebuie sa tindem. La aceste schimburi nu a am fost numai eu. De altfel, ele ne-au facilitat si o relatie cu “Farmacistii fara frontiere” din Franta, relatie care este mentinuta si acum, dupa noua ani. De data recenta este relatia cu spitalul clinic “Georges Pompidou” din Paris. O data la doua saptamani avem schimburi prin TELEMEDICINA, din sala Departamentului de Cercetare Medicala intram in direct cu colegii din Paris si discutam pe o tema data, prin transmiterea de imagini, diferite probleme cu care ne-am confruntat si noi, si ei, in rezolvarea unui caz. De altfel, suntem primul spital din Bacau care a obtinut certificarea calitatii actului medical – ISO 9001si avem singurul laborator din judet acreditat RENAR, conditie la negocierea contractului cu CAS. O alta specificitatea a Spitalului Moinesti este functionarea, in premiera, a unui departament de Cercetare medicala, singurul spital neclinic din Romania care are un asemenea departament, acreditat de Academia de Stiinte Medicale si Agentia Nationala de Cercetare Stiintifica din Romania.
– Mergeti in lume, in tara, la congrese, la alte spitale, in tara, cine va plateste aceste deplasari?
– Deplasarile in strainatate mi le platesc eu sau mi le plateste sotia, care are o societate medicala ce isi permite sa-mi plateasca aceste deplasari. Niciodata nu m-am deplasat cu banii spitalului. Pregatirea de specialitate, si o spun si pentru medicii tineri, este vitala. Cine nu va investi in pregatirea lui, nu va putea ajunge un medic bun. Pregatirea costa, si acest lucru trebuie sa-l stie si statul, si medicul, si bolnavul, si familia.

Doctorul trebuie sa faca politica bolnavului

– Se moare in spitale. Te internezi cu o boala si iesi cu trei sau iesi pe usa din spate. Ce se intampla?
– Infectie intraspitaliceasca exista si in Moinesti, exista si in Paris. Problema principala este ca acel corp medical sa previna, sa trateze acea infectie. Sa previna cum? Am mai spus-o: pregatire riguroasa profesionala, si 2) sa aiba in dotare mijloacele materiale necesare preventiei. Care costa. Cine are o situatie financiara precara, taie si de aici. Nu-i cazul la noi, avem o situatie finanaciara buna si stabila si nu facem rabat in acest domeniu. A ascunde, inseamna a intretine un lant care, pana la urma, se rupe, insa consecintele sunt mult mai grave.
– Ce rol, unde se afla bolnavul in toata aceasta ecuatie despre care am vorbit pana acum?
– In centru. El este cel caruia ne adresam. Toate drumurile duc, sau ar trebuie sa duca la el.
– Pai, bolnavul spune ca daca nu dai la medic, nu te ia in seama.
– Domnule, asta tine de folclor. Sa fie foarte clar. Un medic care pretinde este condamnabil moral si dupa aceea restul. Se descalifica profesional. Am primit si eu o icoana, un bibelou, o amintire, insa fiecare imi aminteste de un caz, de un om.
– Ce politica face doctorul Cotarlet? La fiecare patru ani sau din doi in doi ani, directorii sunt schimbati…
– Stiu, eu fac politica omului bolnav. Este treaba fiecaruia. Eu fac si politica Guvernului de la vremea respectiva, suntem spital de stat.

Gheorghe Baltatescu
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri