S-a stins Ilie Balaci. Odată cu el moare nu doar un fost mare, foarte mare fotbalist, ci și un simbol. Un simbol al unei lumi apuse.
Balaci nu a jucat nici pentru SC Bacău, nici pentru Poli Timișoara și nici pentru Brașov. Cu toate acestea, pe vremea când evolua- pentru Craiova, FC Olt ori Dinamo- era aplaudat, ca adversar, și la Bacău, și la Timișoara și la Brașov.
Era aplaudat deoarece era respectat și iubit. Pentru tot ceea ce făcuse în fotbalul românesc. Înaintea sa, doar Gicu Dobrin s-a mai bucurat de acest statut.
Iar după el, numai Hagi. Nu întâmplător, când se fac anchete despre cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, invariabil sunt rostite trei nume: Dobrin, Balaci, Hagi.
Îmi amintesc de o partidă de campionat din toamna lui ’85, între Sport Club și FC Olt. Ilie îmbrăca tricoul galben-verzui al oaspeților și părea fantoma mijlocașului ce răpusese, de unul singur, pe Leeds sau Fiorentina.
Supraponderal, cu genunchiul stâng prins într-o genunchieră -semnul accidentării ce-i compromisese cariera- a avut o singură realizare notabilă: un dribling prelungit la mijlocul terenului. În repriza secundă a fost schimbat.
Dar în momentul înlocuirii, tot stadionul l-a aplaudat. Ilie a ridicat mâna scurt, în semn de salut, iar publicul a început să-i scandeze numele.
Jumătate de an mai târziu Balaci revenea la Bacău. De data aceasta cu Dinamo. Pentru un simplu meci demonstrativ. La bucureșteni a jucat atunci și antrenorul Mircea Lucescu, care era încă selecționerul echipei naționale, și Cămătaru, care încă nu ajunsese „Șoșonul de aur” al Europei.
Cel mai aplaudat a fost tot Balaci, după o fentă de zile mari, ca pe vremuri. Peste ani, Lucescu avea să mărturisească:
„În 1986, Balaci nu mai era Balaci. Cu toate acestea l-am adus la Dinamo. Am făcut-o nu doar dintr-un sentiment de gratitudine, ci și pentru că aveam nevoie de un jucător iubit de întreg publicul din România.
Dinamo nu era deloc o echipă iubită în țară. Cu Ilie în teren, în schimb, lumea nu ne mai huduia. Dimpotrivă, ajunsese chiar să ne aplaude”.
Iar ecoul acelor aplauze continuă să răzbată și azi.
