25 aprilie 2024
ActualitateBăcăuanii l-au repus pe soclul valoric cuvenit pe Ion Ionescu de la...

Băcăuanii l-au repus pe soclul valoric cuvenit pe Ion Ionescu de la Brad

savantul, care a trăit în ultima parte a vieții în județul nostru, a fost omagiat la bicentenarul nașterii sale * chiar în ziua aniversării sale, 24 iunie, în Bacău a fost dezvelit un bust al lui Ion Ionescu de la Brad

Personalitatea economistului, statisticianului, profesorului și omului politic Ion Ionescu de la Brad, primul agronom român și întemeietorul învățământului agricol și silvic din țara noastră, a fost evocată sâmbătă, 23 iunie, în Bacău, cu prilejul bicentenarulul nașterii, la cel de-al XXVI-lea Simpozion Național de Istorie și Retrologie Agrară din România. Duminică, 24 iunie, chiar în ziua aniversării nașterii savantului, în curtea instituțiilor agricole din municipiu a fost dezvelit bustul acestuia și tot în aceeași zi participanții la eveniment au făcut un pelerinaj la mormântul său, din satul Brad. La evenimente a fost prezentă Irina Chiose, strănepoata savantului, care a venit special din SUA.

Organizatorii manifestărilor au fost filialele din Bacău ale Asociației Generale a Arhiviștilor și Societăţii de Istorie şi Retrologie Agrară din România (SIRAR), cu sprijinul Consiliului Județean.



Simpozionul de Retrologie Agrară a avut loc la Universitatea „Vasile Alecsandri”, unde la invitația președintelui Filialei Bacău a SIRAR, prof. Vilică Munteanu, au participat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Alexandru Potor, care a transmis mesajul ministrului Petre Daea, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice – prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președintele Consiliului Județean Bacău – dr. Sorin Brașoveanu, președintele SIRAR – dr. Valentin-Mihai Bohatereț, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – Laurențiu Baciu și decanul Facultății de Agronomie a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad din Iași – prof. univ. dr Costel Samuil.

De asemenea, au fost prezenți manageri și reprezentanți ai Direcției Agricole Bacău, ai unor instituții muzeale din Bacău (complexurile muzeale „Iulian Antonescu” și „Ion Borcea”), ai Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni (Neamț), dar și reprezentanți ai unor filiale SIRAR din țară, precum și personalităţi din companii şi societăti de producţie din agricultură şi de industrializare a produselor agricole.

Cu acest prilej au fost difuzate volumul cu toate comunicările din programul simpozionului și un volum editat recent de ing. Ion Măzăreanu și dedicat savantului. De asemenea, s-a bătut o medalie care are pe avers chipul lui Ion Ionescu de la Brad, iar pe revers sunt trecute principalele sale funcții, și a fost realizată o insignă din alamă patinată cu chipul savantului și cu datele bicentenarului.

Manifestarea de sâmbătă a fost și un prilej în care Filiala SIRAR Bacău la omagiat și pe fondatorului ei, profesorul Jan Ciută, care acum câteva zile a împlinit 90 de ani.

Prima apariție publică monumentală a figurii savantului în Bacău

Duminică, 24 iunie, participanții la simpozion au dezvelit un bust al lui Ion Ionescu de la Brad, amplasat în curtea instituțiilor agricole din Bacău, primul monument de acest fel care poate fi văzut public. Participanții au plecat apoi în pelerinaj în satul Brad (comuna Negri). Acolo au păstrat un moment de reculegere la mormântul savantului și au dezvelit o efigie de bronz plasată pe monumentul funerar. Participanții au asistat și la prezentarea cetății Zargidava și au vizitat un pavilion al Grupului de Inițiativă Locală „Colinele Tutovei”.
Doamna Irina Chiose a avut amabilitatea să ne acorde, cu această ocazie, un scurt interviu, pe care îl vom publica în numerele următoare ale ziarului nostru.

”Avem nevoie de modele în toate activitățile noastre. Deci să ne aducem aminte și de înaintașii care au modelat agricultura românească și învățământul agricol românesc. Problemele din agricultură nu dispar. Iar educația în agricultură este una dintre acestea, ca și pe timpul lui Ion Ionescu de la Brad. Tineretul avea și atunci probleme, ca și astăzi. Educația agricolă ar trebui să aibă mereu un rol important. Pe tineri trebuie să-i îndrumăm către agricultură, iar o soluție este să sprijinim mai mult liceele agriole”.
Alexandru Potor, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri