12 mai 2024
ActualitateBacău: comemorare la 108 ani de la Genocidul armean

Bacău: comemorare la 108 ani de la Genocidul armean

Sucursala Bacău a Uniunii Armenilor din România (UAR) a organizat, luni, 24 aprilie, la hacicarul (crucea de piatră) din Piațeta Armenească din capătul Străzii Șoimului din Bacău, o manifestare comemorativă dedicată împlinirii a 108 ani de la Genocidul împotriva armenilor. O interesantă lecție de istorie privind evenimentele de acum 108 ani a fost ținută și la sediul Sucursalei UAR. 

La eveniment au venit, între alții, primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu, consilierul local Cristinel Manolache, Dumitru Brăneanu – președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Adrian Jicu – directorul Bibliotecii Județene și președinții Filialei Județene Cultul Eroilor – Dănuț Voicu, Forumului Germanilor Bacău – Mihaela Brunhuber, Asociației Europene a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală Bacău – Doru Tănase și Alianței pentru Unitatea Romilor Bacău – Florin Dura.

Semnificația evenimentelor numite „Genocidul armean” din perioada 1915-1923 au fost explicate de președintele Sucursalei UAR, Vasile Agop. „Două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei – a spus Vasile Agop – au fost omorâți în urma deportărilor, foametei și atrocităților de mare amplitudine de atunci. Genocidul nu este drama doar a națiunii noastre, ci a întregii umanități și nu trebuie să se mai repete. Dar, și astăzi sunt oameni care neagă astfel de realități”.



În memoria celor circa 1,5 milioane de armeni uciși a fost păstrat un moment de reculegere.

La aceleași evenimente au făcut apoi referire primarul Lucian Stanciu-Viziteu, Dumitru Brăneanu și Adrian Jicu.

Alocuțiunile au fost urmate de o Slujbă de pomenire, ținută de părintele Petru Dinu, și de momentul solemn al depunerii de coroane și jerbe de flori la hacicar.

De asemenea, la sediul Sucursalei UAR a avut loc, la finalul manifestărilor, o interesantă lecție de istorie, ținută inclusiv cu imagini power-point de prof. Dumitru Ficuță, și care a fost precedată de lecturarea unui fragment din cartea „Mărturii, genocidul armenilor” scrisă de Mihai Stepan Cazazian, fragment în lectura actorului Valentin Braniște. În auditoriu s-au aflat elevi de la colegiile naționale „Ferdinand I”, „Gheorghe Vrănceanu” și „George Apostu”, din Bacău. 

O istorie care nu trebuie uitată 

Anual, pe 24 aprilie este comemorat Genocidul armean care a avut loc în perioada 1915-1923 pe teritoriul Imperiului Otoman, în prezent teritoriul Turciei. Genocidul a avut mai multe etape, de la arestarea și uciderea intelectualilor și reprezentanților elitei politice de origine armeană, până la deportare, lagăre de concentrare și masacrare. Acesta s-a soldat, în funcție de estimările fiecărei părți implicate, cu moartea a 500.000 de persoane (după estimările turcești) și între 1.200.000-1.500.000 de persoane (după surse armene). Până în prezent, 33 de state au recunoscut Genocidul armean, pe care Guvernul turc îl neagă și este împotriva recunoașterii acestuia.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri