Într-o zi plină de semnificații și amintiri, Bucovina sărbătorește cea de-a 105-a aniversare a unui moment istoric crucial petrecut în complexul arhitectural al Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuți. Aici, acum mai bine de un secol, Iancu Flondor a proclamat unirea Bucovinei cu patria-mamă, marcând astfel începutul unei perioade definitorii pentru această regiune.
O Istorie complicată și partituri diferite
Evenimentul din 1918 a fost un moment crucial în istoria Bucovinei, iar Dragoș Băncescu ne oferă o privire în culisele acelei perioade.
«Când uriaşului imperiu austro-ungar i s-au năruit picioarele de lut în mocirla Primului Război Mondial, rutenii s-au mişcat mai rapid şi profitând de prezenţa în capitala provinciei a unui număr consistent de militari de origine ucraineană, Comitetul lor Regional , a proclamat în 3 noiembrie, unirea Bucovinei cu “fantomatica” Republică Populară a Ucrainei Occidentale, o formaţiune statală efemeră, mai mult sau mai puțin aglutinată în jurul unui nucleul galiţian, ba mai mult, timoratul guvernator austriac Joseph Etzdorf le-a predat puterea, condiţii în care a devenit o simplă formalitate ca aceştia să ocupe principalele instituţii ale oraşului.
Cine avea glonţ pe ţeavă era cel mai tare din parcarea plină cu membrii legiunii ucrainene. Soldaţii bucovineni de origine româna abia îşi târâiau picioarele către casă, venind de pe fronturile din Dolomiţi sau din Balcani. Traversarea Ungariei s-a dovedit a fi pentru ei un calvar. Speranţa populaţiei de origine română se îndrepta către Regat», povestește Băncescu.
Dar, în țară, lâncezea o lipsă de iniţiativă tipic mioritică, într-o ţară învinsă , cu o autoritate pitită “sub scutul” păcii de la Buftea. Tratatul, însă nu a fost semnat de rege iar România a avut posibilitatea să reintre în război.
«Politicienii români, ca de obicei, “sensibili” la orice “vânt” digestiv european, s-au mişcat greoi, cu “niţică” gâlceavă şi într-un final au hotărât să-l trimită în provincia năpăstuită pe generalul Iakob Zadic, cu oşteni înarmaţi cu carabine adunate-n grabă şi cu câteva gloanţe de “căciulă”. Norocul nostru a venit din partea ofiţerului Ilie Lazăr, un maramureşean, care împreună cu 180 de ostaşi bănăţeni, “şi-a băgat picioarele” în armata imperiul habsburgic, au dezertat de pe frontul rusesc şi în drum spre casă a poposit în 9 Noiembrie în centrul Cernăuţiului», mai povestește istoricul.
Eliberarea și Unirea: O poveste despre curaj și determinare
Într-un moment memorabil, soldații români, condusi de Ilie Lazăr și alți eroi, au eliberat Cernăuțiul și au înfipt tricolorul românesc pe primărie. A fost un act de curaj care a schimbat cursul evenimentelor și a adus Bucovina în sfera de influență a României. Ilie Lazăr, un maramureșean îndrăzneț, a demonstrat că un individ hotărât poate influența marile evenimente ale istoriei.
«Iniţial câteva avioane româneşti au aruncat deasupra Cernăuţiului manifeste, în care anunţau populaţia de o iminentă intervenţie românească. Vestea sosirii detaşamentului de soldaţi români conduşi de maramureşean, a fost suficientă ca să-i pună pe fugă pe cei 7-800 de legionari ucaineni. A fost un moment unic, numai bun de relatat într-o nuvelă istorică de către Costache Negruzzi , dacă ar mai fi prins acele zile. Ilie Lazăr, împreună cu un camarad de-al său din Arad pe nume Nicoară, a înfipt tricolorul românesc pe primărie.
Mai târziu, fostul politician rădăuţean din perioada interbelică , deputatul Nichifor Robu, şi-a revendicat acest merit, relatând că Lazăr i-ar fi spus lui (era elev la Liceul Pedagogic) să îndeplinească această misiune.
Cert este că în 11 Noiembrie când generalul Iakob Zadic a intrat în Cernăuţi, drapelul flutura pe primărie, iar instituţiile capitalei provinciei i-au fost puse la dispoziţie fără a fi nevoie de acţiuni în forţă, trupelor sosite din regat rămânându-le de făcut doar poza de familie», spune Dragoș Băncescu.
De la Trecut la Prezent: Mândrie Bucovineană
Astăzi, Bucovina sărbătorește a cincea aniversare a evenimentului de acum 105 ani. Dragoș Băncescu ne îndeamnă să ne amintim de momentul unic în care Bucovina și-a reafirmat apartenența la România.
«Aprige vremuri a trăit bucovineanul, indiferent de ce parte a sârmei ghimpate a fost, indiferent de etnie, indiferent în ce colţ de lume a fost surghiunit, indiferent de vârstă sau poziţie socială. Celor ce s-au stins aici sau pe alte tărâmuri, să le fie ţărâna uşoară, puţinilor supravieţuitori poate azi le va sticli în ochi o luminiţă şi poate îşi vor aminti de locurile unde le sunt îngropaţi străbunii», a mai pspus Dragoș Băncescu.
Cine este Dragoș Băncescu
Cu o abilitate de reținere a informațiilor istorice desăvârșită, a fost, toată viața, un mare bibliofil. A deținut, într-o vreme, una dintre cele mai mari biblioteci particulare din Rădăuți. Azi, toți rădăuțenii – și cei de acasă, și cei plecați peste hotare – îl cunosc și-l prețuiesc pentru generozitatea cu care le dăruiește bucățele din istoria orașului în care s-au născut, ajutându-i să-și cunoască rădăcinile. Prin munca sa de cercetare asiduă și prin implicarea activă în comunitate, Dragoș Băncescu a devenit un adevărat păstrător al memoriei istorice locale, contribuind la consolidarea identității și a legăturilor între generații. Este recunoscut nu doar pentru cunoștințele sale enciclopedice, ci și pentru devotamentul său față de patrimoniul cultural și pentru modul în care împărtășește cu ceilalți pasiunea sa pentru istorie.
