26 aprilie 2024
OpiniiEditorialAvertismentul lui Roubini

Avertismentul lui Roubini

Economistul american Nouriel Roubini, cel care a anticipat criza economică din 2008, vine acum, la vreme de pandemie, cu un nou avertisment, pentru următorii zece ani. Economistul a făcut o listă cu zece tendințe nefaste și riscante care aduc dezechilibrele și riscurile ce afectează economia globală și sunt exacerbate de greșelile din politică și spune că recuperarea va fi foarte lungă.

Dacă în 2008 a făcut senzație cu predicțiile sale, cine nu l-ar crede, acum, pe Roubini? Sunt, însă, și contestatari, iar pe unii i-am auzit opinând chiar la noi, zilele trecute.

Analiștii domeniului l-au luat la puricat pe economistul american, dar și și mulți dintre oamenii de afaceri vorbesc de o criză care se coace. Roubini bate și el, pe acest subiect, în cei care se află la putere și nu au luat nici în 2008, nici, acum, măsurile potrivite, ba au creat riscuri și discrepanțe majore.

Iată, însă, cele zece tendințe expuse de celebrul economist.

Pe primul loc, deficitele și riscurile lor corolare: datorii și neplată. Urmează, pe listă, bomba cu ceas demografică din economiile avansate, pentru că nu s-a alocat mult mai mult sistemelor de sănătate.

În al treilea rând apare riscul crescând de deflație – scăderea producției materiale și prăbușirea prețurilor. Să mai enumerăm devalorizarea monedei, întreruperea (digitală) pe scară largă a economiei, dar și de-globalizarea.
Apar, pe locurile 7-9, apar slăbiciunea economică, șomajul în masă și inegalitățile, diferendul geostrategic dintre SUA și China și un nou război rece între SUA și rivalii săi – nu doar China, Rusia, Iran și Coreea de Nord. Odată cu apropierea alegerilor prezidențiale ale SUA. Iar la final apare perturbarea mediului.

„Pandemia – spune Roubini – amenință acum să alimenteze o furtună perfectă care aruncă întreaga economie globală într-un deceniu de disperare”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri