Dinspre Marea Neagră
Cele patru zile de Festival Neversea de la începutul lui iulie au adus bile albe, dar şi bile negre organizatorilor. E posibil ca la unul dintre aceştia să fi auzit corespondentul Radio-România Actualităţi un cuvânt tematic, pe care-l vom comenta în continuare. „Evenimentul de la malul Mării – ne informează reporterul – s-a bucurat de prezenţa a circa 240 000 de festivalieri.”
Sufixul buclucaş
Nu ne-a plăcut ceea ce am auzit, aşa că ne-am repezit la DEX, pentru a ne lumina. Reproducem o pereche formată de la acelaşi radical: „FESTIVALIÉR, -Ă, festivaliéri, -e, adj. De festival.”; „FESTIVALÍST, -Ă, festivalíşti, -ste, s.m. şi f. (Rar) Participant la un festival”. DEXI, mult mai deschis, recunoaşte că festivalist nu este un cuvânt rar, ceea ce face şi mai vinovată confuzia adjectiv-substantiv. Curios e că unele dicţionare de neologisme înregistrează doar festivaliér „referitor la festival”.
Opera noastră
Dacă festivaliér e împrumutat din franceză, unde arată identic cu forma din română (a nu se considera accentul de pe ultima silabă – FESTIVALIÉR – ca fiind marca unui cuvânt francez), festivalíst e creat pe teren românesc, din radicalul festival- şi sufixul -ist. Îl avem în limbă din anii ’90, de vreme ce dicţionarul-tezaur nu consemnează nici unul dintre cele două cuvinte concurente (sare de la FESTIVÁL la FESTIVITÁTE), între care e o distanţă de un deceniu: festivaliér e de găsit prima oară în 1978 (în „Dicţionar de neologisme”, ediţia a III-a, de Florin Marcu şi Constant Maneca; Bucureşti, Editura Academiei R.S.R.), iar festivalíst, în 1988 (în DEX-S, adică Supliment la „Dicţionarul explicativ al limbii române”; Bucureşti, Editura Academiei R.S.R.; conducătorii lucrării: Ion Coteanu, Ion Dănăilă, Nicoleta Tiugan; la definitivarea manuscrisului pentru tipar a colaborat Rodica Zafiu; MDA greşeşte făcând trimitere la DEX2, respectiv ediţia a II-a, din 1998).
Modelul după care s-a format este cel ilustrat de derivate ca „maşinist” sau „ziarist”, unde -ist este din categoria sufixelor de agent (nomina agentis – Giorge Pascu, 1916).
De ce ne temem de un festivalíst?
E probabil că stă la pândă festivistul, rudă bună cu „tendinţa unora de a găsi permanent prilejuri de sărbătoare” (am denumit astfel festivismul). Da, numai că festivalístul nu are perechea în -ism, sufix despre care se ştie că are caracter peiorativ. Rezultă că un participant la o manifestare artistică de felul lui Neversea nu are a se teme că practică o atitudine reprobabilă. (Al. Graur era nemulţumit că ardelenii, mai precis scriitorii din vechiul regat, ne-au impus un adjectiv din aceeaşi sferă, sărbătoresc, în locul structurii „de sărbătoare”. Fiind prea lung – patru silabe! –, muntenii l-au înlocuit cu festiv.)
„Amici”…
E posibil ca prietenii „festivalierilor” să fie aceiaşi cu cei ai „vacanţierilor” – şcolari aflaţi în vacanţă –, pe care o emisiune de la Radio-România Cultural destinată elevilor a încercat zadarnic să-i impună în vorbirea noastră. (Am scris despre aceasta o pagină întreagă în „Revista „Ateneu” din iulie-august 2012.)
… şi amici
Cercetând Dicţionarul invers, am dat peste o sumedenie de cuvinte terminate în -(i)er (corăbier, bărbier, romancier, brigadier, grăjdier, brancardier, bulevardier, condeier, grefier, peruchier, frânghier, ospitalier, consilier, zilier, infirmier, fermier ş.a.), nu şi… straniul „stranier” (din it. straniero), nerecunoscut de DEX (2016). Propunem o reţetă: ca să nu-l folosim pe festivalier decât ca adjectiv, să-l aducem în memorie pe animalier, care niciodată nu poate fi substantiv.
Ioan Dănilă
