25 aprilie 2024
ActualitateAugust cultural la Târgu Ocna

August cultural la Târgu Ocna

În orașul Târgu Ocna va fi inaugurat, duminică, 15 august, de la ora 18,00, Centrul Cultural „Ion Talianu” (fosta Casă de Cultură). Primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru precizează că noul centru cultural a fost amenajat printr-o investiție de aproape 2,5 milioane de lei, făcută cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții și prin cofinanțare de la bugetul local.
Evenimentul cuprinde și spectacolul „A Iubi Românește”, susținut de Dan Puric, de Victor Socaciu și de Grupul Harmonic.

Ion Talianu s-a născut pe 3 martie 1898, la Târgu Ocna. A fost actor de teatru, de film și de radio, format la școala marilor artiști interbelici și a fost distins cu titlul de Artist Emerit al RSR și cu Ordinul Muncii clasa a II-a, în 1952. S-a stins pe 27 martie 1956, la București.
Tot pe 15 august, de la ora 16,00 vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, eveniment care va avea loc la Biserica Adormirii Maicii Domnului (Precista).

Seria evenimentelor culturale, sportive și de cinstire a evenimentelor istorice va continua, în această lună, la Târgu Ocna cu turul ciclist intitulat „Drumul eroilor Târgu Ocna-Valea Uzului” – pe 21 și 22 august, cu un spectacol folcloric, de la ora 17,00, și un spectacolul de stand up-comedy „Comedie și o chitară” (cu Bobi Dumitraș, Gabriel Dumitriu și Petrică Iștoc), de la ora 19,00 – pe 27 august și cu un spectacol Direcția 5, de la ora 19,00 – pe 28 august.



Pe 29 august, de la ora 15,00 va avea loc recitaluri „Salt and Blues” susținute de Sir Vali Răcilă și Storytellers Marcian Petrescu & Mihai Tacoi, iar de la ora 18,00 vor cânta soprana Gabriela Iștoc și Ansamblul Clasic – Concert în Viena.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri