26 aprilie 2024
ActualitateAu apărut hribii

Au apărut hribii

Trufandalele pădurii, funghi porcini cum le spun italienii hribilor, alături de pâinișoare, sunt cei mai apreciați bureți în gastronomie. Cu trufele e altceva. Este unanim apreciat faptul că cei care apar primii în luna iunie, în pădurile premontane cum mai avem încă la Berzunți și Blăgești, nu pot fi egalați la gust de ciupercile champignon sau pleurotus, de crescătorie. Drept dovadă că se vând repede, prețul fiind același ca în anii trecuți.

A venit vara, ploi au fost, așa că este de așteptat ca și tarabele din piețe să fie invadate de culegătorii autohtoni. Atenție la ce cumpărați dacă nu vă pricepeți. Mutațiile genetice se produc de la an la an, multe ciuperci din flora spontană din zona noastră, pe care le știam că sunt comestibile, au suferit mutații devenind otrăvitoare.



Sfatul medicului specialist este ca în cazul în care ați consumat, ciuperci (bureți) considerați comestibili și după câteva ore constațați apariția bruscă a următoarelor simptome: grețuri, vărsături, colici abdominale, diaree, transpirații abundente, semne de deshidratare manifestate prin piele uscată și sete mare, stări de agitație, confuzie, halucinații, crampe musculare, micșorarea pupilei, să vă prezentați de urgrnță la cea mai apropiată unitate medicală. Tocănița de hribi în ceapă prăjită, presărată cu fire de mărar, alături de o mămăliguță pripită, este un adevărat deliciu dar și sănătate pentru organism.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri