19 martie 2024
EvenimentAstăzi este Ziua Internațională a Toaletei

Astăzi este Ziua Internațională a Toaletei

Omenirea sărbătorește, în fiecare an, pe 19 noiembrie, Ziua Internațională a Toaletei. În acest an, Fundația We are Water, din grupul Roca, atrage atenția asupra problemei actuale legate de salubritate și igienă.

În România, conform Institutului Național de Statistică, doar jumătăte din populaţia rezidentă are locuinţe conectate la sisteme de canalizare, dar mai puțin de jumătate dintre acestea sunt prevăzute și cu staţii de epurare a apelor uzate. În mediul rural, doar 66% din locuințe au canalizare și doar 88% au apă curentă.

Conform unui raportul Eurostat, dat publicităţii în ianuarie trecut, 38,1% din locuinţele din România au WC în curte (media europeană fiind 2,7%).
Și la nivel mondial datele sunt în continuare îngrijorătoare: 80% din apa reziduală generată de societate se întoarce în ecosistem fără a fi tratată sau reutilizată, 1,8 miliarde de persone folosesc o sursă de apă potabilă care nu este tratată corespunzător împotriva contaminării cu materii fecale și numai 39% din populația mondială (2,9 miliarde de persoane) folosesc un serviciu de salubritate sigur.



De asemenea, aproximativ 60% din populația lumii – 4,5 miliarde de persoane – nu au toaletă în casă sau au o toaletă care nu evacuează în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că apa din proximitate poate fi contaminată. La fel, 869 milioane de persoane își fac nevoile în natură și nu au acces la toaletă.
Măsuri precum asigurarea accesului la apă necontaminată, o igienă mai bună sau îmbunătățirea sistemelor de salubritate, pot preveni în jur de 842.000 decese în fiecare an.

Fundația We Are Water va lansa cu ocazia Zilei Internaționale a Toaletei „Manualul de construcție a toaletelor și a puțurilor”, cu instrucțiuni pentru a asigura evacuarea reziduurilor în mod sigur, responsabil și sustenabil, în parametrii impuși.

Petru Done

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri