23 aprilie 2024
ActualitateAstăzi numărăm 25 de ani fără pictorul Ghiță Mocanu

Astăzi numărăm 25 de ani fără pictorul Ghiță Mocanu

Marți, 28 august, se împlinesc 25 de ani de când pictorul și profesorul oneștean Ghiță Mocanu, care a făcut celebru Cercul de desen „Ion Diaconescu”, a trecut la Domnul. Tot în acest an, pe 31 martie, Ghiță Mocanu (1938 – 1993) ar fi împlinit 80 de ani și s-ar fi bucurat pe viu de recunoștința și admirația celor care i-am fost elevi și a tuturor iubitorilor de frumos.

Numele pictorului Ghiță Mocanu este purtat de Școala Gimnazială nr. 5 din Onești, iar câteva cărți, albume, enciclopedii și calendare editate în ultimii ani fac cunoscută, prin magia tiparului, feeria de culori puse pe pânze de sensibilul și inspiratul artist și profesor, acuarelist prin excelență. În primăvară, Școala „Ghiță Mocanu” a organizat, însă, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, manifestări tematice prin care elevii să afle aspecte din activitatea sa. Iar Biblioteca Rosetti a găzduit, timp de o lună, şi o expoziţie cu lucrările consacratului pictor.

Mărturisirea de credinţă a profesorului Ghiță Mocanu era că doar cine iubeşte copiii trebuie să reprezinte călăuza pedagogiei moderne. „A reuşit atât de bine să-şi motiveze discipolii, ne spune Otilia Bârgăoanu, directoarea Școlii Ghiță Mocanu, tocmai pentru că a ales să transmită elemente de limbaj plastic prin unele activități ludice. Şi astăzi Cercul «Ion Diaconescu-Ghiţă Mocanu» de la noi are porţile larg deschise în fiecare sâmbătă pentru învăţăceii talentaţi sau curioşi”.



Având convingerea că învăţarea e mult mai eficientă prin joc, Ghiță Mocanu a ales să transforme totul într-o poveste şi s-o lase mărturie peste timp și sub forma unei cărţi: „Călătorie în Ţara lui Cromo Împărat”, care poate fi răsfoită la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

„Pace eternă, domnule profesor, pentru că aici, la noi, în Cercul de desen Ion Diaconescu-Ghiță Mocanu, se formeză în continuare artişti, a căror recunoştinţă şi respect vor trece peste nemărginirea timpului!”
Otilia Bârgăoanu, directoarea Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri