Asta e …

    Pe 22 decembrie ’89, când am ajuns în Centru, împreună cu „gașca” de la IPEP, frumos încolonați și cu drapelele găurite, strigând „Jos Dictatorul”, am fost întâmpinați de camera de filmat a lui Traian Moroșanu și de Canonul lui Constantin Bursuc.

    În acele momente nu vedeam omul, ci instrumentul care ne imortaliza acțiunea. Teamă? Incertitudine? Mi-am spus atunci: Asta e…

    Nici prin gând nu-mi trecea că, peste câteva luni, aveam să mă aflu și eu în spatele aparatului, ca fotoreporter, fiind prezent de-a lungul anilor la alte zeci de manifestații. Și nu a fost dată în care, de pe o pancardă, să nu-mi sară în ochi cuvântul «jos». Jos cutărică, jos guvernul, jos mafia, jos! Morala e… că după atâta amar de vreme vălurită, mai lungă decât perioada dintre cele două războaie mondiale, am ajuns exact acolo unde am tot strigat… jos! Asta e…



    În ’89 vitrinele erau goale. Tot omul avea o mică rezervă, la CEC sau „la saltea”. Astăzi vitrinele sunt pline și tot omul are… un credit la bancă. Asta e…

    Tot pe atunci, era un tip care vorbea singur pe stradă. Mulți îl știau după numele mic. I se spunea, generic, „nebunul”. Cum să-i denumești pe cei de astăzi, care nu mai văd pe unde merg, vorbind fără să mai ducă telefonul la ureche? Asta e…

    Se mergea la serviciu ciorchine pe scările autobuzelor, spre platformele industriale. Astăzi mergi confortabil pe scaun. Dar unde sunt platformele? Asta e…

    Din dorința nestăvilită de a schimba totalitarismul cu democrația, la începuturi, majoritatea a votat cu Ion Iliescu. După 26 de ani, majoritatea… a votat cu urmașii de partid al acestuia. Asta e…

    În perioada comunistă exista un singur cotidian în Bacău, „Steagul Roșu”. La final de 2016, după o „explozie” de publicații tipărite, avem tot unul singur: Deșteptarea. Asta e…

    Omul, cameraman sau fotoreporter, poate fi subiectiv. Dar imaginile surprinse de-a lungul timpului, dacă sunt păstrate, devin din amintiri… stări de fapt. Realități tacit acceptate într-o istorie comună, care ne definește evoluția ca nație.

    De aceea, din când în când, acele imagini mai trebuiesc scoase la lumină. Asta e…

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"