20 aprilie 2024
Actualitate„Arheologii“ Marelui Război

Noi piese descoperite pe linia frontului din Primul Război Mondial

„Arheologii“ Marelui Război

Diferite tipuri de cuie și inele de cort descoperite pe linia frontului Primului Război Mondial din văile Trotușului și Oituzului, care au fost restaurate, vor fi expuse la sediul Asociației Prospectorii Istoriei, condusă de inginerul Florin Boșoteanu, din Comănești.

„În Primul Război Mondial – spune Florin Boșoteanu -, corturile militare erau folosite pentru adăpostirea soldaților, a rațiilor de mâncare, a armamentului și a muniției, în condiții de vreme capricioasă (ploi, ninsori, vânt puternic și soare). Erau amplasate corturi atât în zonele de campare a soldaților care se aflau în drum spre locurile de bătălie, cât și acolo unde războiul era static, dar și pe linia frontului, în special pentru gradele superioare ale armatelor”.

În patrimoniul acestei asociații au intrat și alte obiecte, descoperite în județul Bistrița Năsăud, și care sunt din perioade diferite din Primul și din Al Doilea Război Mondial și din perioada comunistă. Și aceste piese – a precizat Florin Boșoteanu – vor fi restaurate, identificate și incluse în patrimoniul asociației. Acestea vor fi expuse în viitoarele expoziții tematice pe care le vom organiza. Îi mulțumim lui Ovidiu Mihalca pentru piesele donate asociației. Ovidiu este una dintre persoanele care au contribuit și la realizarea ansamblului monumental Coșna, finalizat și inaugurat anul trecut”.



Asociația Prospectorii Istoriei s-a remarcat prin mai multe expoziții cu piese și artefacte din Primul și al Doilea Război Mondial, una fiind organizată în toamna anului trecut la Muzeul de Istorie din Onești. Asociația și Florin Boșoteanu s-au remarcat, tot anul trecut, și prin construirea și inaugurarea Monumentului dedicat eroilor din primul Război Mondial care au luptat pe Dealul Coșna (comuna Pârgărești).

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri