10 mai 2024
ContrasensAprindeți farurile să se vadă prostia!

Aprindeți farurile să se vadă prostia!

În lumina ultimei decizii legislative, trebuie să ne înclinăm în fața măreței viziuni a celor care conduc țara noastră. Noua lege care obligă șoferii să circule cu luminile aprinse pe străzile din orașe ne aduce aminte că România este o țară în care viteza luminii este depășita doar de viteza prostiei.

Totusi, de ce să nu ne bucurăm de această măsură de neînțeles, inspirată cu siguranță de lumina logică a regiunilor septentrionale ale lumii? Deși suntem conștienți că România nu se mândrește cu nopți lungi și zile întunecate, nu putem ignora faptul că totul se reduce la aparențe. Doar pentru că ne aflăm într-o țară în care zorii și apusurile ne încântă cu farmecul lor vibrant, nu înseamnă că nu ar trebui să ardem în van această lumină artificială. Chiar și atunci când este complet inutilă.

Este un adevărat mister cum o astfel de măsură, concepută pentru a crește consumul de carburant într-o țară deja desăvârșită în privința eficienței energetice, a fost aprobată fără rezerve. Deși consumul suplimentar de combustibil este destul de mic per mașină, încât trebuie să îl căutăm cu lupa în statistici, să nu uităm că în România suntem binecuvântați cu milioane de mașini care circulă pe străzile noastre, iar aceste cantități modeste se adună.

Deși oficial, Europa este pornită într-o cruciadă contra poluării și sacrifică industrii și milioane de animale pentru a deveni neutră, prin această măsură ingenioasă, am reușit să demonstrăm că si noi luptăm pe acest front, dar, ca de obicei, am întors armele si luptăm de partea poluării.

Astfel, cu această mișcare strălucită, în care întunericul este expulzat fără milă de un măreț fascicul de lumină artificială, ne putem simți cu toții mai în siguranță.  Dar această siguranță suplimentară, obținută prin risipa de energie și combustibil, trebuie să fie însoțită de o înțelegere profundă a beneficiilor de a circula cu farurile aprinse ziua, într-un oraș scăldat în luma naturală.

Dacă pe șoselele naționale și pe autostrăzi o asemenea măsură este de înțeles, în orașe nu are absolut nici o logică. Mai ales că, inițial, propunerea a fost respinsă de Parlament, apoi Guvernul a spus că e de acord să fie introdusă și pe alte drumuri decât autostrăzile și DN-urile, dar nu în orașe ipentru ca, în final, Comisia de Apărare, să introducă și străzile din orașe. Să recunoaștem, țara asta face sacrificii inimaginabile pentru a se asigura că niciun bec nu rămâne stins. Nici măcar cel care semnalizează prostia.

În concluzie, această nouă lege cu privire la circulația cu farurile aprinse în orașe este o expresie briliantă a inteligenței noastre colective și a priorităților noastre naționale. Ar trebui să fim mândri că putem să arătăm lumii că suntem în stare să luăm cele mai bune decizii pentru noi înșine, chiar și atunci când nu au niciun sens obiectiv. Așadar, să ne bucurăm de această nouă lumină care strălucește asupra țării noastre și să ne lăsăm călăuziți de ironia subtilă a unei legislații luminoase, deși într-o măsură în care probabil nu ne-am fi așteptat.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri