27 aprilie 2024
CulturăAnul acesta se poarta Mozart

Anul acesta se poarta Mozart

In 2006 se implinesc 250 de la nasterea compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, un eveniment muzical sarbatorit in toata Europa. Altfel spus, anul acesta se poarta Mozart si, prin urmare, starile, culorile luminoase, bleu ciel, galben solar. De ce? Ne lamureste maestrul Ovidiu Balan, directorul Filarmonicii &#8222Mihail Jora” Bacau.

– Putem spune ca anul acesta se poarta Mozart, nu-i asa? Sunt mode si in muzica clasica?

– Se poate spune. Sigur, se poate vorbi de actualitatea unui creator, unui compozitor. Enescu, de exemplu, este si va fi tot timpul la moda, asa cum Mozart este la moda de 250 de ani. Ma gandeam ca la un concert educativ le-am vorbit elevilor despre Bach, care s-a nascut cu 300 si ceva de ani in urma, dar la fel, va fi la moda generatii si generatii.



– De ce merita Mozart sa fie sarbatorit pe plan mondial?

– Pentru ca sunt 250 de ani de cand el a aparut si a ramas ca un astru si straluceste, prin creatia sa, prin muzica sa, prin modul in care a reusit sa gandeasca, sa armonizeze sunetul muzical, ideea muzicala, fraza muzicala, s.a.m.d. Si nu numai atat, merita pentru cum a reusit sa combine vocea instrumentelor in lucrari care sa fie apreciate pretutindeni. Mozart a influentat progresul in domeniul creatiei muzicale, a prevazut viitorul, asta a facut Mozart. Deci el a tintit in viitor. De aici vine si genialitatea sa, de aici vine genialitatea mozartiana. Pentru ca el nu a compus pentru epoca respectiva, pentru epoca lui, nu a compus ca sa fie aplaudat in timpul vietii sale, el a compus pentru ca avea in el aceasta scanteie a geniului si s-a intamplat intr-adevar ca a compus lucruri geniale care au ramas. De 200 si ceva de ani, Mozart se tot canta, se tot canta.

– Cum recunoastem o lucrare de Mozart? Ce are particular acest compozitor?

– Mozart are o stralucire, Mozart are o claritate. Il recunosti prin claritatea fina a frazei muzicale, prin claritatea imbinarii vocilor care dau nastere la sunetul general intr-o simfonie sau intr-un divertisment sau intr-un requiem. Este vorba de un mod aparte de a combina imaginile sonore. Ca si cum un Picasso combina anumite culori in stilul sau. Unul care asculta muzica de Mozart nu se poate sa nu ramana impresionat de inlantuirile armonice, de vivacitatea frazelor muzicale s.a.m.d. Unul care asculta muzica de Beethoven nu poate sa nu-si dea seama ca este o muzica revolutionara de un alt caracter, compusa de un temperament vulcanic. Unul care asculta o simfonie de George Enescu nu poate sa nu realizeze ca George Enescu este un compozitor roman, prin motivele pe care le foloseste in lucrarile respective, nu poate sa nu-si dea seama ca Enescu s-a inspirat si de la Beethoven sau de la Brahms sau de la altii, pentru ca este o continuare a ceea ce au facut ei. Mozart a fost continuat de Beethoven, Beethoven a fost continuat de Brahms, Brahms a fost continuat de Enescu si tot asa, Enescu de Sostakovici. Daca Mozart ar fi trait in zilele noastre, poate ar fi scris ca Serghei Prokofiev, adica un sunet pur, un sunet clar, un sunet cu o anumita energie, o anumita energie tipica lui Mozart sau tipica lui Prokofiev.

– Dintre lucrarile lui Mozart, care e preferata dumneavoastra?

– Nu pot sa spun ca am o preferata. Pot insa sa afirm ca in cariera mea am inceput cu Simfonia 39 de Mozart, pentru ca Simfonia 39 are un caracter beethovenian, este mai aproape de structura si de temperamentul meu. Tonalitatea lui Mi bemol mie imi da o anumita stare sufleteasca si ma simt bine in aceasta tonalitate. Dar, sigur, cu orchestra de camera de pilda am facut Simfonia in La major 29, care e tot asa, cantata peste tot. Concertele de vioara, de asemenea, pe toate le-am parcurs, am cantat si Requiemul de Mozart. Sunt lucruri care au ramas peste timp. Cele mai cunoscute sunt ultimele sale trei simfonii, Simfonia nr. 39, 40 si 41. Astea sunt simfoniile foarte des cantate. Dar foarte bune si cunoscute sunt si Simfonia nr. 35, Simfonia nr. 36, Simfonia nr. 38

– Puteti numi o stare de spirit corespodenta muzicii lui Mozart? O culoare a lucrarilor sale? Cu ce il asociati?

– Asociez Mozart cu Prokofiev. E suficient sa va uitati pe fereasta, sa observati ce culoare vedeti pe fereastra (discutia noastra se purta intr-o zi luminoasa, de inceput de primavara, cu un cer senin, de un bleu luminos, n.r.), cum e cerul, culoarea, in general, care se manifesta in atmosfera si daca dumneavoastra va spune ceva, eu as putea sa o asociez cu Simfonia nr. 36 de Mozart. Acum de curand am facut pentru copii, pentru elevi, de clasele I – IV, un concert educativ si le-am prezentat Divertisment in Re major de Mozart. Ei bine, ce le-am spus: &#8222Copii, Divertismentul acesta exprima exact energia pe care o aveti voi, adica are atata seninatate, are atata puritate, lucrarea respectiva, are atata lumina, atata stralucire incat asta nu se poate vedea decat intr-o masa de copii de clasele I – IV sau clasele I – V. Fiecare tonalitate exprima o culoare. Un compozitor care a scris in Do major, de pilda, a avut in fata, in imaginea sa vizuala sa zicem, culoarea rosie. Unul care scrie in Mi major, are in minte un portocaliu spre galben, unul care scrie in Fa major are in fata culoarea verde, primavara. Fiecare lucrare scrisa intr-o anumita tonalitate poate sa dea expresia sentimentului sau momentului psihic a compozitorului cand a creat-o. Vedeti, Mozart, asta a facut, la el asta este extraordinar, ca a sintetizat, a filtrat extraordinar de mult sunetul muzical. Daca Mozart, din toate cartile astea care sunt aici pe birou, carti care exprima fiecare ceva, el le-a sintetizat in una singura, clar fiind, si asta il reprezinta pe Mozart.

Mozart, in scop terapeutic

Maestrul Ovidiu Balan, directorul Filarmonicii “Mihail Jora&#8221, a dezvaluit un fapt poate mai putin cunoscut in legatura cu muzica lui Mozart. Se pare ca a verifficat un efect terapeutic al lucrarilor compozitorului austriac: “Stiti ca de multe ori se poate intampla ca daca ai dureri de cap si asculti 20 de minute muzica de Mozart, sa dispara durerea de cap? Este verificata pe mine dar nu numai pe mine. Foarte multe centre de terapie cu muzica, au la baza repertoriul mozartian&#8221, a spus dirijorul bacauan. Orice lucrare de Mozart are acelasi efect, ne-a asigurat maestrul. Cu conditia sa nu fie ascultata cu sonorul dat la maximum.

Seara Mozart la Filarmonica &#8222Mihail Jora”

De la inceputul lunii februarie, aproape in fiecare luna Filarmonica “Mihail Jora&#8221 are in programul concertelor sale simfonice lucrari de Mozart. Totul va culmina pe 5 aprilie, cand in cadrul manifestarilor prilejuite de semicentenarul Filarmonicii “Mihail Jora&#8221 va avea loc o seara “Mozart in trei generatii&#8221. Concertul nr. 3 pentru vioara si orchestra va fi interpretat de Razvan Iftode, un tanar muzician cu varsta pana in 18 ani. Concertul nr. 27 pentru pian si orchestra va fi interpretat de pianista italiana Alessandra Giunti, o tanara care depaseste varsta de 20 de ani, laureata la concursuri internationale. Simfonia concertanta pentru oboi, clarinet, fagot si corn in Mi bemol de Mozart va fi interpretata de muzicieni consacrati, care depasesc varsta de 33 – 34 de ani. “Deci, Mozart interpretat de trei generatii, o sa fie un lucru chiar foarte interesant. O seara dedicata numai lui Mozart&#8221, ne asigura maestrul Ovidiu Balan. Pe langa concertele simfonice pentru “oameni mari&#8221, maestrul Ovidiu Balan a facut, la cerere, si concerte educative pentru elevii bacauani. Scris de Laura Huiban

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri