25 aprilie 2024
OpiniiEditorialAntreprenoriatul - o soluție pentru tineri, o speranță pentru toți

Antreprenoriatul – o soluție pentru tineri, o speranță pentru toți

I-am văzut în tot mai multe împrejurări. La reuniuni sau conferințe dedicate pasiunilor pentru afaceri pe care le au, proiectelor cărora sunt dedicați încrezători că le vor pune în aplicare, la coloviile unor programe de finanțare dedicate lor.

Scepticii ar spune că toate acestea sunt doar o boare de vânt în uraganul adus de tranziție în economia României, că mai ales tinerilor li se oferă puțin pentru a porni cu succes în viață, că guvernul, că partile politice, că anumite grupuri de interese nu fac ce trebuie pentru ei. Că e atâta birocrație și dezinteres. Au și scepticii dreptatea lor. Dar numai în anumite pivințe și mai ales dacă ar fi să despicăm firul în patru, să luăm cazuri izolate.

În general, am senzația că lucrurile încep să se miște mai mult, că cine vrea și este perseverent reușește. Vorba ceea: numai cine nu vrea nu poate!
Aș putea compune o listă înteagă cu exemple de succes chiar din județul Bacău, ale unor tineri sclipitori, curajoși, adaptați vremurilor în schimbare rapidă, vizionari. Pe unii i-am văzut conducând proiecte ambițioase și chiar de anvergură.

Dar mulți mai stau încă robiți de ideea emigrației în Occident, într-un fel de Eldorado despre care află curând că nu e chiar cum sperau. Apar și în România posibilități destule: Programul Start Up, fondurile pentru tinerii care aleg agricultura, bani pentru cei care se orientează la activități non-agricole sunt numai câteva exemple.

Cert că este că acest nou lot de antreprenori sunt speranța națiunii deci și a județului și a orașelor în care trăim. Important este să vrea! Pentru că sunt destui care nu aleg asemenea cale. De parcă n-ar ști că Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți bagă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri