28 martie 2024
ActualitateAntonia la Onești de 1 Decembrie

Antonia la Onești de 1 Decembrie

Deși termometrele arătau în jurul orei 17 temperatura de minus 3 grade Celsius oneștenii au învins frigul și s-au adunat în număr mare în zona Casei de Cultură pentru a participa la spectacolul prilejuit de sărbătorirea Zilei Naționale a României și de aprinderea iluminatului festiv al sărbătorilor de iarnă. Ei au avut ca oaspeți Corul de copii din comuna Mahala (Ucraina), ce a fost însoțit de primarul acestei comune Elena Nandriș și pe cunoscutele vedete Ion Paladi (interpret de folclor din Basarabia) și Antonia (fotomodel și interpretă de succes a muzicii ușoare).

Spectacolul a debutat cu un buchet de frumoase melodii populare interpretate de mesagerii sosiți din Ucraina pentru ca apoi Ion Paladi să invite la sârbă și la joc pe participanții la acest eveniment. (Coincidență ori nu), la ora 18.18 minute a fost aprins iluminatul de sărbători din municipiul Onești, primarul Nicolae Gnatiuc adresând tuturor urarile ”Sărbători fericite” și ”La mulți ani!” Au fost felicitați și membrii Corului din Mahala (regiunea Cernăuți), unde cu mai puțin de trei săptămâni în urmă edilul – șef al Oneștiului însoțit dfe patru consilieri locali au dăruit 200 de manuale ( Abecedar și manuale de Istoria României). Odată cu numărătoarea inversă, aprinderea iluminatului pentru sărbătorile de iarnă a adus ropote puternice de aplauze, de acest fapt bucurându-se de pe scenă și copiii veniți din Ucraina.

A urmat cel mai așteptat moment al acestui spectacol: recitalul susținut de către Antonia. În fața a mai multe mii de oneșteni, însoțită de patru dansatori, ea a prezentat un show electrizant, bucurându-se de faptul că publicul cântă cu ea! Astfel, cele mai îndrăgite melodii din repertoriul său au fost fredonate de către cei care o iubesc atât de mult , știut fiind faptul că Antonia se bucură de un mare succes. În pofida temperaturilor scăzute ”sufletele” tuturor celor prezenți la spectacolul ce a prilejuit și aprinderea iluminatului de sărbători ”s-au încălzit”, cu frenezia bucuriei de a asista la ”mega-întâlnirea” cu această cunoscută interpretă de muzică ușoară.



Foto Alin Asavei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri