9 octombrie 2024
ActualitateAniversare și omagiere la Onești: „Axa lumii și spiritul locului”

Aniversare și omagiere la Onești: „Axa lumii și spiritul locului”

La împlinirea a 85 de ani de viață și a 60 de ani de activitate culturală, profesorul și poetul Constantin Th. Ciobanu va fi sărbătorit cu o festivitate organizată de Fundația Națională „G. Călinescu” și Rotary Club din Onești. Constantin Th. Ciobanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), este fondatorul Fundației „G. Călinescu”, pe care a condus-o în calitate de președinte.

Pentru ca o vârstă rotundă să fie celebrată, se cere, mai întâi, focalizarea pe clipele rotunde ale vieților noastre, pe acele momente care și-au împlinit destinul. La o privire superficială, ai putea crede că firava clipă și evenimentele deja trecute au ca unică soartă uitarea. Dar, nu-i așa! Norocul nostru constă în aceea că există oameni care au avut sclipitoarea înțelegere a adevărului contrar. Un asemenea spirit luminat este C. Th. Ciobanu, ajuns la 85 de ani. Dumnealui a făcut în viață câteva lucruri în care a crezut și dintre care două s-au răsfrânt și asupra noastră, îmbogățindu-ne: poezia și Zilele Culturii Călinesciene. 



Poezia are grația sentimentelor autentice, încifrarea postmodernistă a mesajului și deschiderea spre aerul tare al interpretărilor multiple și consistente, pentru care, ce-i drept, e nevoie de o provocatoare maieutică a lecturii: Pentru că prea mult se zbate-nțelesul / și de-atâtea diguri singur se minte / până când capătă chip de om / în cheagul lemnos de cuvinte… (Poetica). În volumele sale, versurile sunt conduse ferm, cu mână de maestru (membru al Uniunii Scriitorilor din 1979), atingând cele mai diverse tonuri, de la vibrații sensibile până la încordări aspre ale minții confruntate cu adevăruri esențiale. O continuă luptă cu efemeritatea, pentru că Lunecă, spumegă/ Timp zincat înspre ghețar (Noaptea cercului), dă cititorului mai multă forță în a înfrunta propria trecere. 

Zilele Culturii Călinesciene reprezintă spectaculosul unei manifestări culturale care s-a derulat timp de peste 50 de ani și a reunit cele mai importante nume ale culturii noastre contemporane: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Al. Piru, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, George Bălăiță, Tudorel Urian, Alex Ștefănescu, Mircea Martin, Victor Eftimiu, Alexandru Ivasiuc și atât de mulți, mulți alții, încât orice listă riscă să omită pe unii dintre ei. Și, cu toate că am văzut cu ochii mei, răsfoind Jurnalul literar de 500 de pagini din 2008, sinteză a 40 de ediții din Zile Culturii Călinesciene, tot îmi vine să spun: incredibil! Datorită acestui fenomen, generații întregi de oneșteni au crescut cu sentimentul că se află într-un centru cultural important și au plecat în lume cu îndrăzneală și cu profunda convingere că spiritul locului are ceva de adăugat la înțelesurile care formează axa lumii. Tuturor celor care sunt tentați să împingă aceste manifestări culturale în minorat le-aș aduce aminte că, așa cum aisbergul nu are doar vârf, nici marea cultură nu se menține sus de una singură. Cu cât reduci din corpul aisbergului, cu atât vârful va fi mai mic și, tot astfel, pentru rezultate spectaculoase la nivel național și internațional e necesară o implicare a celor care, prin strădania lor, fac posibilă ridicarea și susținerea unor valori.

Sper ca preaplinul activității culturale să dea omului Constantin Th. Ciobanu, la 85 de ani, bucuria și siguranța împlinirii în destin. Iar anii… să fie mulți, să fie buni, să fie senini și de aici înainte!

Prof. dr. Emilia Boghiu

Din fișa personală C. Th. Ciobanu de la Filiala Bacău a USR 

Poetul, profesorul, animatorul cultural, președinte fondator al Societății Culturale «G. Călinescu», oneșteanul Constantin Th. CIOBANU (n. 19 februarie 1939, Tisa-Sănduleni) a debutat în literatură acum mai bine de cinci decenii.

Volume de versuri: „Cetatea de inimă” (1972); „Porțile lui septembrie”; „Infranord”; „Inscripții pe drumul rotund”; „Înger în gerunziu”; „Pasul pe nu”; „La vama virgulei”; „Mergându-mă”. 

Activitate, distincții, premii: Licențiat în Litere al Universității „Alex. I .Cuza” din Iași, profesor de literatură la Colegiile „Grigore Moisil” și „Dimitrie Cantemir” din Onești, președinte al Comitetului Municipal de Cultură și Artă, președinte fondator al Societății Culturale „G. Călinescu” și al Fundației Naționale „G. Călinescu”. A inițiat și conduce Colocviile anuale Zilele Culturii Călinesciene. Redactor șef al revistei „Jurnalul Literar” și director al Editurii Aristarc.

A debutat cu versuri în 1956 și a semnat poeme, articole, cronici literare și muzicale, eseuri în „Iașul literar”, „Ateneu”, „Steaua”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „România literară”, „Argeș”, „Tribuna”, „Manuscriptum”, „Viața Românească”, „Revue Roumaine”, „Rădăcini” (Canada). A îngrijit edițiile: „George Enescu – biografie documentară de Romeo Drăghici”; „Muzeul de istorie Bacău”; „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” de G. Călinescu; „Umbre și lumini (Amintirile unei prințese moldave)” de Maria Cantacuzino-Enescu.

Premiul de poezie Bacovia al revistei „Ateneu”, Bacău.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img