duminică, 23 martie 2025

Andreea Pîșcu, tânăra sportivă din Bacău, obține locul al treilea la Lavaredo Ultra Trail by UTMB în Italia

Andreea Pîșcu, o tânără sportivă din Bacău, a reușit să obțină locul al treilea la competiția de alergare Lavaredo Ultra Trail by UTMB, desfășurată ieri în Italia. Această cursă impresionantă de 50 de kilometri, cu o diferență de nivel de 2.600 de metri, a avut loc în pitoreștii munți Dolomiți, atrăgând 1.676 de participanți din întreaga lume.

La doar 28 de ani, Andreea este un sportiv de performanță la CS Știința Bacău și activează de un an de zile în sistemul militar ca soldat. Pasiunea ei pentru sport a început la vârsta de 14 ani, transformându-se treptat dintr-o joacă într-o dependență sănătoasă și plină de realizări.



„Fac sport de performanță de la 14 ani și totul a început ca o joacă, după care a devenit o pasiune iar acum o dependență. Îmi doream tare mult să alerg în Dolomiți și să văd Italia și cum puteam altfel decât participând la Lavaredo Ultra Trail by UTMB. La startul acestei curse s-au aliniat 1.676 de participanți, printre care și eu. Începutul a fost destul de greu pentru mine, după care încet, încet mi-am revenit și am reușit să urc în clasament, ca la final să termin cursa pe locul 3 cu un timp de 5:09:48, foarte aproape de locul 2. A fost o cursă destul de grea din punct de vedere fizic, dar psihicul și-a făcut treaba și am reușit să trec peste momentele dificile. Urcarea pe podium a fost unul dintre obiectivele acestui an și am reușit să îl îndeplinesc. În continuare am să mă pregătesc pentru următoarele competiții și bineînțeles obiectivele propuse,” a povestit Andreea.

Performanța Andreei Pîșcu nu este doar o realizare personală, ci și un motiv de mândrie pentru comunitatea din Bacău. Continuăm să urmărim cu interes parcursul său sportiv și îi urăm succes în competițiile viitoare.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img