25 aprilie 2024
ContrasensAmerica face cea mai buna propaganda pro-rusa

America face cea mai buna propaganda pro-rusa

Exista o parte a mass-media din România care prezinta tot ceea ce se intâmpla in lume din perspectiva americana. Incidentele din Marea Chinei, razboiul civil din Ucraina, conflictul din Orient, toate acestea sunt prezentate din perspectiva strict americana.

Astfel, ni se spune ca americanii sunt singurii “buni” de pe planeta in vreme ce chinezii, rusii, musulmanii sunt baietii rai care si-o iau pe merit de la Departamentul de Stat. Ei, bine, in vreme ce presa româneasca ne prezinta situatia astfel, aceleasi institutii mass-media nu precupetesc nici un efort din a demasca “propaganda ruseasca” practicata, in general, de cei care nu sunt de acord cu prezentarea evenimentelor doar din perspectiva americana.

In general, se spune ca propagandisti pro-rusi sunt cei care spun ca ISIS a primit ajutor militar de la fortele occidentale, cei care se intreaba de ce SUA ameninta China in chestiunea insulelor sau de ce trebuie blamata Rusia pentru interventia din Siria. Situatia este clasica in jocurile de manipulare: cine nu e de acord cu tine, e clar ca e platit de inamic.

Doar ca jocul dureaza de prea multa vreme. Incepe sa scârtâie si lasa sa se vada câte un crâmpei de realitate, prin gauri. Manipularea e un joc pe termen scurt, nu poate fi jucat la infinit. Poate ca faza cu Maidanul a tinut, poate ca românii chiar au crezut ca la Kiev a fost o revolta populara si nu o lovitura de stat data cu sprijin occidental.

Dar evolutia situatiei a aratat ca lucrurile stau altfel decât au fost prezentate de propaganda pro-americana. Deja refrenul “rusii sunt de vina” pentru toate e obositor.

Pe de alta parte, rusii si-au jucat bine rolul de victima. Au fost mereu concilianti, s-au plâns de sanctiuni, de faptul ca sunt inconjurati de baze NATO, au venit in permanenta cu propuneri de reconciliere.

Lovitura de maestru au dat-o atunci când au intervenit in Siria. Legal, au spus ca sunt la invitatia guvernului legitim al tarii, deci nu e vorba de o invazie. In vreme ce SUA pareau nehotarâte, Rusia a atacat ISIS cu suficient succes – au spus ei – facându-i pe americani sa para neputinciosi in relatia cu teroristii.

In vreme ce Moscova anunta succes dupa succes in lupta cu ISIS, americanii ramâneau fara solutii, mai ales ca, desi au luat mereu la misto capacitatile militare ale rusilor, acestia au demonstrat ca sunt superiori la capitolul razboi electronic si ca detin suprematia aeriana in Siria.

Asa ca propaganda americana a trebuit sa-si schimbe orientarea: daca pâna la interventia ruseasca in Siria, accentul era pus pe ISIS/ISIL, care masacreaza, detoneaza si decapiteaza, dupa ce rusii au inceput sa bombardeze fortele antiguvernamentale, unele finantate de catre Occident, accentul a fost pus pe faptul ca sunt atacati “rebelii moderati”, ca Rusia nu lupta suficient cu ISIS si ca armele rusesti dau rateuri.

Schimbarea de optica a fost observata, insa si nu a dat rezultatele scontate. Deja satula de imaginile cu masacrele savârsite de ISIS sau cu distrugerea vestigiilor antice, opinia publica a cazut in cealalta extrema: a ajuns sa aprecieze intrarea Rusiei in conflict si, mai ales, modul de conducere al presedintelui Putin.

“Este treaba lui Dumnezeu sa-i ierte pe teroristi. Este treaba mea sa-i trimit la el”, ar fi spus Putin, câstigând simpatia Internetului desi, se pare, presedintele Rusiei nu a rostit niciodata aceste vorbe.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri