Un magazin mixt de pe strada Carpați din municipiul Bacău a fost sancționat de polițiștii locali după ce angajații societății comerciale au vândut o băutură energizantă unui minor.
Cumpărătorul era un elev în vârstă de 16 ani, iar situația a fost constatată în cadrul unui control efectuat de Poliția Locală Bacău.
Pentru încălcarea legislației în vigoare, societatea comercială a fost amendată cu 5.000 de lei, sancțiunea fiind aplicată în baza Legii nr. 61/1991.
Legislația interzice comercializarea sau oferirea, cu titlu gratuit, a băuturilor energizante către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Al doilea caz în doar o săptămână
Nu este primul caz de acest fel constatat recent de Poliția Locală Bacău. Instituția anunță că este a doua societate comercială sancționată într-un interval de numai o săptămână pentru vânzarea de băuturi energizante către minori.
Un caz similar a fost înregistrat pe 7 octombrie, când un alt operator economic a fost amendat tot cu 5.000 de lei pentru aceeași abatere.
Poliția Locală atrage astfel atenția comercianților că vânzarea băuturilor energizante către persoane sub 18 ani este interzisă, iar încălcarea prevederilor legale poate atrage sancțiuni contravenționale.















