Am vrut întotdeauna să cred că formula „Nu ne vindem țara!” nu se adeverește la propriu, deși pe această temă se fac atât de multe comentarii. Văd, totuși, că la mijloc sunt mereu destule interese economice, materiale, chiar și politice, iar astfel de lucruri mă oripilează.
Văd, evident, că multe dintre valorile noastre materiale (și nu numai!) au căpătat, cu timpul, pașapoarte occidentale sau din alte zone ale lumii. Am asistat, deci, alături de toți concetățenii mei, la modul în care întreprinderi întregi, resurse ale solului și subsolului au trecut în mâini străine.
Dar am crezut, cel puțin pentru scurt timp, că apariția „capitalului străin” va aduce și la noi resursele financiare de care avem nevoie să devenim și mai importanți economic decât am fost.
Astăzi parcă nu mai cred așa ceva!
Am asistat la pătrunderea corporațiilor străine în multe domenii. Am râs, în primii ani de după 1989, de buticurile și „cașcarabetele” unor comercianți autohtoni care au umplut orașele, dar și satele, cu fel de fel de „cotețe” comerciale. Cu timpul, acestea au dispărut, cum au dispărut și bietele magazine de la parterul blocurilor de locuințe, cum au dispărut însă și mari magazine „socialiste”. Au venit în locul lor marile lanțuri comerciale străine.
Să nu fiu cârcotaș, trebuie să spun că mai avem și noi, românii, investitori, industriași, comercianți de talie mare. Avem și noi angajatorii noștri!
Dar, un top „al celor mai mari angajatori din România anului 2019”, făcut public de un site de business de la noi, ne arată cu totul altceva. N-am găsit în niciun domeniu din top un nume românesc. O fi fost vreunul, pe care nu-l cunosc, dar nu prea cred.
Până la urmă, deci, suntem tot la mâna străinilor. Și noi, în țară, și cei care muncesc, pe brânci, pe afară.
