28 martie 2024
ActualitateAlimentare cu gaze naturale sistată pe mai multe străzi din Bacău

Alimentare cu gaze naturale sistată pe mai multe străzi din Bacău

Compania Delgaz Grid anunță că alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii care locuiesc pe străzile Mircea Eliade, Milcov,
Lalelelor și Miron Costin din Bacău va fi sistată vineri, 26 octombrie, de la ora 9,00. Motivul este efectuarea de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 17,00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii trebuie să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).



„Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări” – au precizat oficialii companiei de distribuție.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri