24 aprilie 2024
EconomieAerostar aproape și-a dublat profitul în trei luni

Aerostar aproape și-a dublat profitul în trei luni

Compania Aerostar Bacău a raportat, după primele trei luni ale acestui an, un profit net în creștere cu 90%, care a ajuns la peste 21 de milioane de lei, şi afaceri de 81,7 milioane de lei, cu 9,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totul a fost obținut cu aproape 2.100 de salariați.

Vânzările la export au fost de peste 69 de milioane de lei, cu 1,2 milioane mai mari faţă de perioada similară a anului 2017. Din vânzările firmei, peste 60% au fost realizate pe piaţa europeană, sub 20% în România şi 10% în Asia. Compania vinde în Europa, în România, în Asia, în Africa și în Canada.

Anul 2018 a început, la Aerostar, cu o nouă structură organizatorică, iar investițiile au fost de 3,5 ori mai mari comparativ cu primul trimestru al anului trecut. „Obiectivul principal pentru anul în curs îl reprezintă modernizarea sectorului de producţie, prin dotarea cu echipamente tehnologice performante” – se arată în Raportul Aerostar pe primul trimestru.



Repartizarea profitului net obținut în 2017 permite alocarea a 14,31 de milioane de lei pentru dividende. Astfel, dividendul brut este de 0,094 de lei pe acțiune, față de valoarea nominală a acesteia de 0,32 de lei.

Acționarii principali ai Aerostar sunt, cu 71,29% din capitalul social, compania Iarom și SIF Moldova (cu noul nume First Romania Capital Invest) cu peste 15%. Iar capitalizarea bursieră a companiei este de 779,6 milioane de lei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri