23 februarie 2024
Zona zeroMemoriaAdevărate ,,embleme-culori”, vizitatoarele Slănicului farmecă privirile observatorilor

Ziarul Curierul Slănicului  Moldova” (52)

Adevărate ,,embleme-culori”, vizitatoarele Slănicului farmecă privirile observatorilor

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit.

În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.



În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 4, Anul X, Marți, 3 iulie 1912.

Din sumarul acestui număr: ziarul revine iarăși, cu o întrebare retorică ce dă chiar titlul unui articol de pe prima pagină: ,,De ce iubim Slănicul?”; cu ironie, din fuga creionului, sunt reluate trei fraze care promovează stațiunile românești, în detrimentul celor din străinătate; presa națională despre ,,Curierul Slănicului Moldova”; o altă poveste a lui Nicolae Gane este publicată în premieră, în paginile ziarului; despre stațiunile românești, în fruntea cărora se află Slănicul Moldovei; informații importante pentru vizitatorii stațiunii, dar și pentru slăniceni; încă un nume important aflat pe lista vizitatorilor stațiunii.

,,De ce iubim Slănicul?” este o întrebare retorică și titlul unui articol care a mai fost publicat, dacă bine îmi aduc aminte, dar oricum, pare unul îmbunătățit și mereu de actualitate, menit să promoveze pe tot timpul sezonului, stațiunea Slănic-Moldova. Încă de la începutul articolului, autorul prezintă argumentele pentru care stațiunea este cea mai vizitată din întreaga țară și care poate rivaliza cu stațiunile similare din străinătate: ,,În primul rând, Slănicul nu numai că este situat în centrul țării, dar este atât un centru apropiat pentru țările învecinate, cât și pentru cele din Balcani. Pe lângă aceasta se mai adaugă și celelalte avantaje: beneficiile izvoarelor minerale, ieftinătatea traiului, distracțiile nenumărate, administrația excelentă care mulțumește pe fiecare vizitator în parte, ca și frumusețea pitorească a împrejurimilor sale. Toate acestea atrag lumea la Slănic, astfel că el rămâne cel mai însemnat centru de repaus și de sănătate pe tot timpul verii”.

Nu lipsește nici prezentarea vieții boeme și variate din stațiune, care te face să te simți ca într-un mare oraș apusean: ,,Aici e lume din toate categoriile sociale: intelectuali și rentieri, mari agricultori și mari industriași, funcționari superiori, militari, profesori, medici, magistrați și natural, toți cu familiile lor. Ca și la oraș, moda e în plină floare aici. Când stai să privești întregul noian de vizitatori adunați în timpul mesei, sau în parc, te fascinează varietatea nespusă a hainelor în fele de fel de culori, asortate pentru gingașul buchet al doamnelor și domnișoarelor. Aceste `embleme-culori` par a fi simbolul tuturor gingășiilor și duioșiilor atât de firești frumoaselor vizitatoare, care farmecă privirile observatorului… Și iată că `frumosul și sublimul` se întrec unul pe altul, căci privirea spectatorului e fermecată atât de frumusețile pitorești de nedescris ale acestei localități, cât și de drăgălășia și voioșia tinerelor și frumoaselor vizitatoare. Și viața pare a fi fericită… Pentru moment, uiți de toate grijile și nevoile zilnice și participi cu sufletul înviorat de aerul de sănătate și vigoare, la numeroase distracții și petreceri, care nu încetează…, decât doar în timpul consacrat somnului”. Și, fraza care încheie articolul: ,,Și cine a sorbit o singură dată aceste nespuse plăceri, cine și-a înviorat sufletul o singură dată într-un singur sezon de vară în această regeneratoare stațiune, acela nu mai poate uita fericitele momente de repausare și desigur că nu se mai îndreaptă în timpul verii în altă parte, decât la Slănicul Moldovei”.

Și pentru că mi se derulează în fața ochilor atmosfera boemă a Slănicului din acea vreme, când vizitatoarele stațiunii aduceau un plus de frumusețe și strălucire locului, atât prin toaletele etalate, cât și prin duioșia, delicatețea și gingășia pe care le afișau în public, am să vă prezint ceva relevant cu privire la moda și atitudinea femeilor de pe la 1910 (nu prea departe de 1912), pe care le-am găsit în căutările mele: ,,La începutul secolului XX emblema modernului este privirea ce inspiră fragilitate. Femeia fragilă e aproape imaterială, spre exaltarea privitorului. Apare un alt standard al corpului feminin, ce conturează forma literei `S`: bustul scos în evidenţă, talia subţire, obţinută cu ajutorul unui corset şi fusta-clopot. Se poartă pălăriile împodobite sau alte accesorii de păr, pantofii cu toc jos şi evantaiele. Apoi se renunţă treptat la corsete, iar hainele devin mai confortabile. Apare stilul de rochie `Princess`, dar numai pentru scurt timp, deoarece aceasta nu putea fi purtată decât de femeile slabe. În 1910 sunt în vogă rochiile mai strâmte şi bluzele largi, cu decolteu rotund şi mâneci stil kimono. Sunt la modă hainele sport. Apare bolero-ul. Părul se purta în stil francez: coc înalt, cu o pălărie micuţă, împodobită cu pene” (Elisa Maxim, articolul ,,Scurtă istorie a modei feminine în secolele XX-XXI”, la https://artout.ro/reviste/blog/scurta-istorie-a-modei-feminine-in-secolele-xx-xxi/).

,,Un adevăr banal” este titlul articolului (reluat cu accente mai grave dar și cu subtile ironii), în care, în doar câteva fraze este exprimată o realitate trăită, caracteristică felului de a fi al românilor de atunci, similar, fără doar și poate, multora dintre noi și astăzi: ,, Noi, românii, suntem foarte pretenţioşi, acesta e un adevăr banal. Dar mai e ceva. Cerem mult şi în schimb oferim puţin. Nu ne ducem în cutare staţiune balneară din ţară, fiindcă am auzit că e scump traiul, dar cheltuim mii de lei pentru ca să ne întoarcem în schimb, bolnavi de stomac, din pricina mâncărurilor din străinătate. Părem supăraţi că ni se dă o cură serioasă, pe care o găsim imposibilă, grea de urmat, dar nici nu crîcnim de pildă, la Vichy, unde suntem siliți să mâncăm mâncări de morcovi şi numai de morcovi. Nu găsim că e rău, nici măcar că e plictisitor să stai toată ziua cu mâna în pungă în străinătate, dar devenim posaci și ne târguim până la un ban când e vorba să-l lăsăm în țară. Şi apoi, culmea, tot noi exclamăm cu o adorabilă naivitate: `cum vrei să fie progres când stațiunile noastre balneare sunt date uitării, când banii noştri se ducd peste hotare!`” E până la urmă, un fel de promovare constantă a stațiunilor românești, în detrimentul celor din străinătate, acesta fiind și motivul pentru care astfel de materiale sunt reluate periodioc.

În acest număr apare publicat un nou articol al unui ziar din țară, care elogiază ,,Curierul Slănicului Moldova”, de altfel și singurul dintr-o stațiune românească. Este vorba de ziarul bucureștean ,,Critica”, din care o să reprocuc cele mai elocvente pasaje: ,,(…) Cu mijloace modeste, dar cu o putere de muncă și o voință caracteristice oamenilor inteligenți și hotărâți, dl Miereanu (fondatorul și redactorul publicației slănicene, n. a.) a reușit în cursul acestor zece ani de la reapariție să facă din `Curierul Slănicului`, o gazetă dintre cele mai populare și mai iubite, care să fie cercetată de toată lumea care urmărește progresul stațiunilor balneare și balneoclimaterice. În `Curierul Slănicului`, pe lângă dările de seamă din serate și serbări, articolele științifice referitoare la eficacitatea apelor de la Slănic, s-au înregistrat an de an, progresele realizate de Slănicul din Moldova, s-au semnalat relele și s-au arătat căile și mijloacele cele mai proprii pentru remedierea lor. Toate acestea au fost redate în articole cât mai perfect alcătuite, întrucât se știe că dl Miereanu este un ziarist erudit și cu multă pricepere, care face cinste presei românești. Noi îl felicităm din toată inima pentru munca și stăruința depusă și îi dorim, în mod sincer, succese tot mai mari și mai frumoase și de aici înainte”.

O nouă poveste semnată de Nicolae Gane este publicată în premieră în acest ziar. Ea se numește ,,O partidă de biliard a lui Cuza-Vodă”, iar acțiunea se desfășoară la Hotel ,,Petersburg”, primul hotel care a apărut în Iași, situat pe spațiul verde din fața Palatului Culturii de astazi. Pe o placă pusă aici în 1968 era inscripționat următorul text: ,,Pe acest loc, unde se afla Hotel `Petrsburg` a avut loc,  în ziua de 17 martie/8 aprilie 1848, Adunarea populară a revoluționarilor din Moldova, cea care a dat semnalul revoluției burghezo-democrate din Țările Române”.  În cafeneaua hotelului, ,,cea mai de căpetenie pe acea vreme” se adunau de obicei, mulți oameni de seamă, care jucau șah sau biliard până noaptea târziu. Printre aceștia se afla și domnitorul A. I. Cuza, care înainte de a-și strămuta reședința sa cu totul la București se plimba deseori, până noaptea târziu pe ulițele Iașiului (acestea se petreceau înainte de alegerea sa ca domn al Țării Românești și implicit, ca domnitor al Principatelor Unite și al statului național România).

 

Povestea lui N. Gane, spune că, într-o seară de iarnă, pe la ora 23.00, domnitorul Cuza poposi în cafeneaua hotelului, unde nu mai erau decât vreo două-trei bătrânice, care aproape dormitau în fața unui joc de domino. Marcherul de aici (persoană care marchează punctele câștigate la joc, în special la billiard, conform DEX), îl salută cu respect pe Cuza-Vodă, care, după ce se lămuri că nu are cu cine juca din sala aproape goală, îl întrebă dacă dorește să joace cu el. După ce marcherul fu onorat de propunere, domnitorul, căruia nu-i plăcea să joace pe nimica, stabili miza la trei galbeni. Marcherul a spus că nu are o asemenea sumă, iar Cuza, mai păciuitor, i-a propus acestuia să bea trei pahare cu apă dacă va pierde partida: ,,Marcherul rămase câteva secunde cu gura căscată și, cu toate că pariul îi surâse pe deoparte, pe de alta se putea vedea bine că are o mare groază pentru apă. Dar nu avea încotro și primi propunerea lui Vodă. Jucară partida de carambolaș și Cuza câștigă”. Pe atunci, paharul în care se servea ceaiul sau apa, era de exact o litră veche, adică un sfert de litru. Și uite așa, îm timp ce Cuza își servea tacticos cafeaua, marcherul, înghesuit de situație, fu nevoit să bea toate cele trei pahare cu apă, pline ochi. Când sfârși paharul și pariul, marcherul se grăbi să iasă repede din sală, dar Cuza nu îl lăsă, ci îi spuse că vor mai juca încă o partidă, `pour la dames`, adică pentru bătrânicele din sală! Marcherului îi mai veni inima la loc, atunci când află că în cazul pierderii partidei nu-i va mai datora nimic lui Cuza, ci dimpotrivă, în cazul câștigării acesteia va primi cei trei zimțișori (galbeni). Dar să-i lăsăm finalul povestirii, autorului: ,,La aceste vorbe, omul se mai linişti şi reluând tacul  în mână, jucă cu Vodă a doua partidă, pe care o câștigă repede, deoarece Cuza nu mai bătea bilele decât spre a nu mai face niciodată carambol. Cei trei galbeni fură imediat numărați pe banda biliardului, iar marcherul se jură a doua zi în faţa tuturor, cărora le povestea pariul, că nu va mai juca cât va trăi, cu nimeni pe băutură de apă”.

Fiind în luna lui Cuptor, ziarul propovăduiește binefacerile băilor și vilegiaturii, salutând apariția de noi stațiuni balneare și climatice cu ale lor ape minerale: ,,Până la un timp, nimeni nu se interesa de toate acestea binefăcătoare ape minerale sau termale. Grație inițiativei particulare și ajutorului dat de stat, acele ape au fost captate cu timpul, izvoarele s-au făcut proprii necesităților, hoteluri superbe și vile mărețe s-au construit în prejma lor și azi, mii de suferinzi aleargă plini de încredere să-și caute sănătatea zdruncinată. Pe lângă acestea, apa rece și aerul curat al munților aduc, de asemenea, mult folos celor care au corpul obosit și nervii slăbiți de munca excesivă dintr-un an întreg. În fruntea cestora se află Slănicul Moldovei, cu admirabilele ei surse de ape diuretice, purgative, alcaline, feruginoase et. Instalațiile de hidroterapie și inhalații întrec în perfecțiune chiar și pe unele din străinătate. Pitoreştile poziţii din Slănicul Moldovei, cu brazii seculari și cu aerul său curat, unite cu eficacitatea apelor acestei localităţi, ar trebui să atragă mai multă lume și să fie mai bine preţuite de locuitorii acestei ţări” (articolul ,,Băile noastre”).

Printre informațiile din acest număr, se numără câteva de mare interes: Direcția Căilor Ferate a făcut cunoscut Epitropiei Iași că a luat dispoziția de a se atașa zilnic un vagon de clasa a I-a sau a II-a, dus și întors, la trenul Iași – Târgu-Ocna, care pleacă din Iași la ora 9. 05 și din Tg. Ocna, la 11. 13. ,,Nu se poate atașa un vagon de clasa a I-a și unul de a II-a, din cauză că tonajul trenului nu permite. S-a dispus ca acest vagon direct să nu fie ocupat decât de călătorii cu destinația Târgu-Ocna (pentru Slănic-Moldova)”; în stațiune își face apariția un mare număr de ofițeri  pentru o serie de cercetări topografice, care făceau parte din Statul Major al Corpului III Armată, unitate participantă la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 27 august 1916 – 11 noiembrie 1918; pentru vizitatorii Slănicului se prezintă o ocazie rară, aceea de a cumpăra, în condiții avantajoase, Vila ,,Flora”, compusă din trei corpuri de clădire, vilă care se vinde complet mobilată; muncitorul Ivan Borolenka, de la serviciul forestier al companiei Goetz & Co., lucrând în pădurea Slănicului din apropierea muntelui ,,Dobru”, a fost pus la pământ de un copac prăbușit asupra lui și a murit în drum spre spital.

Mai descoperim printre vizitatorii Slănicului și pe generalul Alexandru Budișteanu (1836 – 1919), fost aghiotant al regelui Carol I, prefect de Argeș și senator în două legislaturi.

El a fost frate cu generalul și omul politic liberal, Constantin Budișteanu. Alexandru Budișteanu este cel care a făcut importante modificări structurale la Conacul Budiștenilor (casa familiei din satul Budeasa, județul Argeș), în 1870, un monument reprezentantiv pentru cultura și patrimoniul județului. Aici sunt îngropați boierii Budișteni și tot aici a fost găzduit în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1714, Regele Carol al XII-lea al Suediei. Prezența sa este consemnată printr-o inscripție aflată la etajul conacului: „Carol XII, regele Suediei, fugărit de vrăjmași, s-a ascuns și odihnit aici” (Alex Vlaicu, articolul ,,Istorie neștiută de la 1700. Regele Suediei, adăpostit într-un conac din Argeș”, publicat pe site-ul adevarul.ro, 09. 06. 2023, la https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/istorie-nestiuta-de-la-1700-regele-suediei-2274275.html).

Mai apar în ziar o poezie dedicată Slănicului, una dintre cele mai frumoase, intitulată ,,Ruga” și prezentată într-un episod anterior, dar și câteva ,,Dușuri rimate”, de data aceasta, ,,Contra Slănicului”, care sună așa: ,,Vreți să știți de ce de-a pururi / Văd întrânsul inamicul? / Soacră-mea era pe ducă / Numai bună s-o ia dricul / Și-n trei luni mi-a înapoiat-o / Soacră zdravănă… Slănicul!”

Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

Foto: Moda feminină la 1910: Pinterest, la https://ro.pinterest.com/pin/30188259987220564/.

Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

(Va urma)

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri