“Actorii sunt responsabili de destine”

Interviu cu Stelian Preda, actor al Teatrului Municipal „Bacovia“

– Domnule Preda, astazi impliniti 75 de ani, anul trecut ati marcat 50 de ani de teatru. Ce stiu si ce nu stiu bacauanii despre actorul Stelian Preda?
– Imi pare rau ca nu va pot raspunde la aceasta intrebare cu zambetul pe buze, cu satisfactia unor impliniri, fara a reda starea mea sufleteasca de acum. Ce stiu si ce nu stiu bacauanii de spre mine? Am sa incep prin a va va spune ca este pacat ca cei mai buni actori ai teatrului nostru nu mai au voie sa urce pe scena. Este, cred, singurul teatru din tara unde actorii buni sunt dati afara. Este adevarat ca unii sunt “chemati” si altii “nechemati”, insa este pacat de la Dumnezeu ca la maturitatea artistica, a creatiei actoricesti, actori ca Geo Popa si Florin Zancescu sa nu mai urce pe scena. E pacat ca Ioana Ene, Constanta Zmeu, Ligia Dumitrescu sau eu, Stelian Preda, sa fie in aceeasi situatie. Ce sa mai vorbim de Florin Craciunescu, care de cinci ani nici nu a mai trecut prin fata Teatrului Municipal Bacovia. Intreb si eu: de ce? Actorii nu pot si nu trebuie pensionati, deoarece singuratatea ucide. Ei si in cer, la Dumnezeu, sunt asteptati sa joace. Sigur ca sunt si lucruri frumoase in cariera mea, dincolo de aceste mari nedreptati care se petrec in teatru, in viata actorilor.
– Poate ar fi interesant sa stim cum a debutat actorul Stelian Preda.
– Acum doi ani am fost la sarbatorire la Bucuresti si am spus PREZENT de trei ori. Am inceput, in 1953, Institutul de Arta Cinematografica si am absolvit IATC „Ion Luca Caragiale“ in 1959, cu o intrerupere de doi ani, fiind militar in termen. Am fost coleg in cele trei promotii cu Florin Piersic, Leopoldina Balanuta, Margareta Pogonat, Ion Dichiseanu, Adela Marculescu etc., generatii de aur ale teatrului si filmului romanesc. Am avut ca profesori pe titanii Al. Finti, Ion Sahighian, Marieta Sadova, dascali care mi-au indrumat pasii si in teatrele unde am lucrat, pentru care le sunt recunoscator toata viata. Am debutat la teatrul din Botosani, in 1959. Acolo am infiintat teatrul profesionist “Mihai Eminescu”, eram doua clase, cea a lui Ion Sahighian si clasa maetrului Finti, 16 actori, care ne-am dus la cererea noastra la Botosani. Gorjeam fiind, m-am dus acolo unde se pune harta in cui, pentru a face teatru. Era entuziasm, era tinerete, erau vise. A mers cu noi SAHUL (Ion Sahighian – n.s.) si mi-a incredintat cel mai drag rol al carierei mele – Eminescu, in piesa lui Mircea Stefanescu, cel mai longeviv spectacol din cariera mea, cu peste 1000 de reprezentatii. Acelasi rol
l-am jucat si in „Porni Lucrafarul“, de G. Chirila, alaturi de Stefan Ciubotarasu, in rolul lui Creanga. La Botosani am jucat cu mari actori, profesionisti, care au adus teatrul „Eminescu“ pe prima scena a tarii, pentru care le multumesc.
– A fost la Botosani o perioada frumoasa, fertila pentru tanarul actor. Cand si cum ati venit in Bacau?
– Am jucat 17 la Botosani, actor apoi director de teatru. Am venit in Bacau ca actor, apoi director, am lucrat aici in doua randuri peste 30 de ani, plus doi ani actor si director al Teatrului pentru Copii si Tineret Bacau. In acea perioada, impreuna cu excelentii secretari literari Octavian Voicu si Carol Isac s-au facut demersuri la Bucuresti pentru ca teatrul sa poarte numele poetului George Bacovia, insa nu s-a putut realiza atunci, eu am reluat demersurile si Teatrul a purtat numele poetului George Bacovia, iar acum Teatrul Municipal „Bacovia“, fara prenumele poetului. In Bacau am mai botezat un teatru. Teatrul de Papusi, de Animatie, care urma sa se cheme “Vasile Alecsandri”, insa cu durere o spun, acele acte au disparut, este vorba de originale, nu stie nimeni unde sunt, insa eu detin copiile acelui act.
– Mi-ati spus de cel mai indragit rol al dumneavoastra in piesa lui Mircea Stefanescu – Eminescu -, ce alt rol v-a mai marcat cariera?
– Aici, in Bacau, am realizat o ambitie, un proiect al profesorului meu Ion Sahaghian, care a tinut sa se faca trilogia lui Delavrancea Apus de soare, Viforul si Luceafarul, in spectacole separate, apoi un spectacol cu cele trei piese, pe Cetatea de scaun a Moldovei de la Suceava. A realizat el Apus de Soare, a murit intre timp, insa pe patul de moarte mi-a dat caietul de regie si m-a rugat daca pot sa-i realizez visul – Musatinii. Proiectul a fost continuat, la invitatia mea, de marea regizoare Sorana Coroama, cu Viforul si Luceafarul, insa Musatinii l-a facut la Televiziunea Romana, nu pe cetate, cum a vrut maestrul Sahaghian. In Bacau, eu am facut spectacol unic din cele trei piese, de data asta in regia Zoiei Anghel-Stanca, in care am jucat pe Stefan si pe Petru Rares, al doilea rol al meu care mi-a marcat cariera. Acel domn pribeag m-a invatat exercitiul meditatiei.
– Am vazut imagini, am auzit ca in decembrie 1989, pe 21, in balconul de la actuala Prefectura ati recitat niste versuri. Despre ce este vorba?
– In noaptea de 21-22 decembrie 1989, pe acel balcon am recitat Doina de Eminescu, a fost o mare satisfactie pentru mine, mai ales ca in acel an nu mi s-a dat voie sa recit aceeasi poezie la Biblioteca Judeteana. Am recitat poezia in fata a 3000-4000 de oameni, care, cu lumanari aprinse, in genunchi, au ascultat Doina, de care multi nici nu auzisera. A fost o rasplata pentru munca mea. Ca sa continuam, am fost primul viceprimar al Bacaului, pana in februarie 1990, cand m-am intors la teatru, sunt membru fondator al Asociatiei Revolutionarilor 22 Decembrie „Fratie si Dreptate“, membru fondator al UNITER. Am primit numeroase premii, distinctii pentru rolurile jucate. Am fost de patru ori director in trei teatre, in perioade foarte grele. Era cenzura, dar cea mai mare cenzura era autofinantarea. Astea au fost greutati. Astazi? Acum e usor sa conduci un teatru, ai subventii de la stat. Este mult, este putin pentru un om, pentru un actor?
– Cate roluri a jucat actorul Stelian Preda in intreaga cariera?
– Am jucat in peste 200 de roluri in 51 de ani de teatru, de personaje diferite, in teatru, TV si film, mii de spectacole, zeci de mii de ore de repetitii. Am jucat, in tinerete, roluri de june-prim, eroi, personaje de legenda, roluri de compozitie din dramaturgia universala, personaje romantice, comedii, dar si drame. Un actor nu poate fi remunerat, nu poate fi platit in mod administrativ, leafa conteaza pentru existenta, un actor, un artist creaza, cum poti plati creatia? Cum platesti trairile, zbuciumul, consumul nervos, orele si noptile nedormite inainte de o premiera, de un mare spectacol? Si am mai jucat doua roluri, cel de sot si cel de tata, am indrazneala sa spun ca le-am “jucat” bine. Oana, fiica mea este actrita la teatrul din Galati, o actrita apreciata, ginerele este tot actor, iar eu am devenit si bunic. Sotia, actrita si ea, mi-a fost alaturi mereu, in teatru si in viata.
– Ati trecut si dincolo de scena, de rampa, v-a atras si platoul de filmare…
– Da, insa nu m-am lacomit. Am pastrat masura, m-am intins cat sa ma tina plapuma, am regizat numai spectacole pentru copii si tineret. Am facut cel mai longeviv spectacol pentru copii si tineret, se cheama “Nota zero la purtare”, l-am facut si la Botosani, dar si in Bacau, daca tin eu bine minte
s-au jucat peste 300 de reprezentatii. La teatrul din Bacau nu s-a mai jucat, deoarece nu a mai vrut stapanirea, insa am acceptat sa se joace gratuit, de dragul publicului copil, Alba ca Zapada si cei 7 pitici, este un spectacol care se joaca de peste 10 ani pe scena din Bacau, un muzical, cu care ma mandresc. Da, am si cateva filme. Ruleaza si acum “Declaratie de dragoste”, in regia lui Corjos. Am primit si primesc si acum bani pentru acel film, insa cel mai bine platit am fost pentru serialul “Musatinii”, cu un gaj egal cu al actorilor din rolurile principale.
– Ultimul dumneavoastra spectacol?
– La ultimul meu spectacol, de acum doi ani, “La Bacau intr-o mahala”, actorii pensionari din acea piesa au fost facuti Societari de onoare ai teatrului, pentru care multumesc conducerii teatrului, Primariei. Atunci au jucat alaturi de noi si exilatii Florin Zancescu si Geo Popa. Dupa aceea, am mai jucat si eu din an in Paste. Unde sa ne ducem? Ne mai cheama la “George Apostu” Geo Popa sa recitam, sa facem mici recitaluri, pentru care ii multumim. Cum spuneam, actorul nu poate fi oprit sa mai joace, teatrul este viata lui. O sa vi se para bizar, insa aplauzele sunt cele care ne tin in viata, actorul a fost crescut cu aplauze, el se hraneste cu ele in fiecare seara.
– Ce se intampla pe 11 iunie?
– Imi place sa spun ca este o sarbatoare, implinesc 75 de ani si 51 de ani de teatru. Am fost ajutat de prietenul si colegul meu Geo Popa, un om deosebit, un actor de mare talent, cu roluri extraordinare pe scena bacauana, sa pot sa-mi serbez aceste evenimente din viata mea la Centrul “George Apostu”, cu spectacolul: Vietile unui vis – Teatrul. Am asteptat o invitatie de la Teatrul Municipal “Bacovia”, de doi ani am vorbit despre acest lucru, insa nici la aceasta data nu am primit vreun raspuns. Spun cu regret, deoarece mi-ar fi placut sa fiu pe scena unde am jucat atatea roluri, unde am fost director, unde am avut parteneri si colegi minunati, unde am plans si m-am bucurat ca orice actor dedicat meseriei lui.