19 martie 2024
ActualitateAcțiunea „Demetra” se lasă cu amenzi și în Bacău

Acțiunea „Demetra” se lasă cu amenzi și în Bacău

Inspectorii sanitari-veterinari ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău verifică, pe palierul lor de competență, toate mijloacele de transport sigilate de inspectorii ANAF.

Controlul are loc în cadrul acțiunii „Demetra” prin care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a început o serie de controale la nivel național pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele și fructele provenite atât din comerțul intracomunitar, cât și din import.

Operațiunea „Demetra” se aflată sub coordonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Până la această dată, ne-a informat purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău, dr. Florin Baltă, au fost controlate cinci mijloace auto destinate transportului de legume-fructe și un depozit și au fost constatate neconformități majore care au impus sancțiuni în valoare totală de 22.000 de lei și măsuri legale de reținere oficială a unei cantități de 110,8 kg de legume și fructe în doar câteva zile.



„Dintre neconformitățile sancționate, a precizat Florin Baltă, menționăm lipsa elementelor de identificare (etichetare necorespunzătoare) și igiena necorespunzătoare. Au fost recoltate probe de portocale, mere și cartofi, care sunt afluite către Laboratoarele Sanitare Veterinare desemnate, în vederea determinării reziduurilor de pesticide”.

Acțiunile de control sunt în derulare. În mitologia greacă, Demetra era zeița agriculturii, dar în alte reprezentări, ca Demetra Thesmoforia, era „cea care dă legi”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri