26 aprilie 2024
Top StoryAccidentul de la Traian: cum a fost posibil?

Accidentul de la Traian: cum a fost posibil?

Au murit trei persoane intr-un cumplit accident rutier. Doua fete care aveau viata inainte si un politist aflat in concediu de crestere a copilului. Toata lumea se intreaba cum a fost posibila o asemenea tragedie? Un tânar care a ajuns la scurt timp la fata locului a ramas marcat de ce a vazut. .

Aveau viata in fata, dar au pierit duminica dimineata, in teribilul accident care s-a petrecut pe DN-2F, in localitatea Zapodia, din comuna Traian.

Intr-un BMW, inmatriculat in Anglia, se aflau sase persoane, soferul, de 21 de ani, si cinci pasageri cu vârste cuprinse intre 19 si 24 de ani. Petrecusera de Sf. Valentin intr-o discoteca din Secuieni si se intorceau spre casa.



Când au ajuns in Zapodia, drumul lor s-a oprit brusc. Acolo a avut loc impactul frontal dintre aceasta masina si autoturismul condus de politistul Nicu Ilie (35 ani), de la Sectia 2 Politie Bacau, care a sfârsit la volan.

Masinile s-au facut zob iar bilantul imediat a indicat trei morti si cinci raniti grav. Cei care au ajuns primii la fata locului au trait clipe de groaza.

Valentin este unul dintre ei si a ramas marcat de aceasta intâmplare.

“Eu eram in spatele masinii politistului. Am ajuns, cred, la 30 de secunde de la impact. O masina era pe stânga, avariata rau, si cealalta pe dreapta. M-am dus la Mercedes si era sotia politistului lipita de portiera. Am intrebat daca mai e cineva si a spus ca nu, probabil nu mai stia. Am mers la cealalta si unii erau deja scosi ca la fata locului mai era o masina oprita. Erau prietenii lor. Despre cel care a avut accident am inteles ca a intrat in depasirea acestora si din fata a venit Mercedesul”, povesteste Valentin.

Tânarul crede ca a avut noroc, pentru ca putea fi el in locul politistului. “Am ajutat cu ce am putut. Când am ajuns traiau fetele, dar abia mai respirau. Una dintre ele cred ca iesise prin parbriz, ii curgea mult sânge din cap, iar prietenii lor strigau la ele sa nu moara. Am scos un baiat care imi este prieten, dar nu mi-am dat seama atunci ca era desfigurat. Am aflat abia seara ca era el”, mai spune tânarul.

Parchetul a inceput urmarirea penala

Imediat s-a dus vestea printre cunoscuti, iar paginile de socializare ale celor decedati s-au umplut de mesaje de adio. „Dumnezeu sa te odihneasca în pace! Te-ai dus prea devreme, draga mea! Mi-aduc aminte cu drag de tine. Erai mereu zâmbitoare. De ce te-a luat Dumnezeu? Inca nu pot sa cred”, a postat o prietena pe pagina Roxanei. Si iubitul ei a fost ranit grav in acest accident si se lupta pentru viata pe un pat de spital. Prietenii lor au ramas internati, insa toti au refuzat categoric sa vorbeasca si sa povesteasca ce s-a intâmplat.

Accidentul este investigat de un procuror de la Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau, care trebuie sa stabileasca imprejurarile exacte in care s-a produs evenimentul si cine se face vinovat.

“Se efectueaza cercetari sub aspectul savârsirii infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, incepându-se urmarirea penala in rem. Precizam ca, atunci când imprejurarile vor permite, vom fi in masura sa oferim detalii suplimentare”, ne-au comunicat oficialii de la Parchetul Judecatoriei Bacau. Soferul de 21 de ani consumase bauturi alcoolice, etilotestul indicând o valoare de 0,29 mg/l in aerul expirat.

Politistul ar fi trebuit sa inceapa astazi serviciul

Agentul de politie Nicu Ilie a imbracat uniforma in anul 2005 si lucra la Ordine Publica, in cadrul Sectiei 2 Politie Bacau. Era in concediu de cresterea copilului, iar astazi urma sa se intoarca la serviciu. In noaptea accidentului, alaturi de el era si sotia, o tânara de 25 de ani, care a fost ranita.

Despre Nicu, colegii lui au numai cuvinte de lauda. Era un politist care-si facea bine treaba, apreciat in colectiv si care stia sa se descurce in orice situatie.

“Este o pierdere pentru Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Ne exprimam intreaga compasiune si suntem alaturi de familia colegului nostru in aceste momente grele prin care trece”, a declarat chestor de politie Vasile Oprisan, inspector sef la IPJ Bacau.

Colegii vor ajuta familia la acoperirea cheltuielilor de inmormântare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri