20 aprilie 2024
ActualitateAccident mortal pe strada Stadionului din Bacau

Accident mortal pe strada Stadionului din Bacau

Grav accident pe strada Stadionului, aproape de intersectia cu strada Alecu Russo si in imediata vecinatate a Salii Sporturilor. Sâmbata dimineata, in jurul orei 10.30, un tânar aflat sub influenta bauturilor alcoolice si fara permis a provocat un groaznic accident de circulatie, in urma caruia o persoana si-a pierdut viata. Tragicul eveniment s-a petrecut pe strada Stadionului. Daniel O. (24 ani), care se afla la volanul unui autoturism BMW inmatriculat in Marea Britanie, din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum, a patruns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un autoturism Volkswagen, condus de Costica B. (37 ani), din Orbeni. In urma impactului, Mihaela B. (34 ani), care se afla pe locul din fata, a murit. Soferul autovehiculului Volkswagen, care circula regulamentar, precum si fetita sa in vârsta de trei ani au suferit leziuni si au fost transportati la spital. Dupa consultarea celor doi, tata si fiica, medicii bacauani au hotarât transferarea barbatului la Iasi, din cauza gravelor traumatisme suferite. Imediat dupa accident, teribilistul a parasit locul faptei si s-a prezentat ulterior la Politie. In urma verificarilor s-a constatat ca era in stare de ebrietate, având o alcoolemie de 0,43 mg/l, si nu poseda permis. Individul a fost retinut pentru 24 de ore sub acuzatiile de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa, conducere fara permis, conducere in stare de ebrietate si parasirea locului accidentului. El va fi prezentat procurorului cu propunere de arestare preventiva.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri