18 mai 2024
ActualitateA trecut la Domnul și ultimul veteran de război din Parava

A trecut la Domnul și ultimul veteran de război din Parava

Ion V. Chelaru, ultimul veteran de război din satul Drăgușani (comuna Parava) a fost condus cu onoruri militare, marți, 30 mai, pe ultimul său drum terestru. Împlinise, la începutul acestui an, 102 ani de viață și fusese înaintat, onorific, la gradul militar de locotenent-colonel.

La funeralii, alături de familia îndoliată au venit primarul comunei Parava – Constantin Dediu, secretarul Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război – George Vizitiu și președintele Filialei Județene Cultul Eroilor – Dănuț Voicu, împreună cu membri ai conducerii filialei, și consilieri locali.
Personalitatea celui dispărut a fost evocată de Constantin Dediu și de cei trei preoți care au susținut și slujba de înhumare – preotul militar Ion Roncea, preotul paroh Ioan Negoiță și venerabilul părinte Neculai Zaharia.
Ion V. Chelaru a fost luat la armată pe 10 februarie 1942. Ca el au mai îmbrăcat haina militară și alți trei frați dintre cei nouă ai familiei Chelaru. Pe front, a mărșăluit și a luptat și în est, dar și de la Nistru până în Munții Tatra. „Am plecat pe front împotriva rușilor și ne-am întors după ce am luptat împotriva nemților – ne spunea, acum doi ani, veteranul. Noaptea de 10 mai 1945 nu pot să o uit. Ne-a prins în Cehoslovacia. Grozavă noapte a fost, brăzdată de mulțime de trasoare, dar războiul era gata”.
Veteranul a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani, dar și a 101 și a 102 ani de viață de reprezentanți ai filialelor din Bacău ale Veteranilor de Război, Cultul Eroilor și Asociației Militarilor în Retragere și în Rezervă. Cu aceste prilejuri, veteranul a primit de două ori Medalia Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial, una dintre cele mai înalte distincții pentru veteranii de război, diplome aniversare, diplome de prețuire, și „Steaua recunoștinței” din Partea Primăriei Parava.
Anul trecut, Ion. V. Chelaru a primit și titlul de cetățean de onoare al comunei Parava.
În județul Bacău erau, în 1991, peste 12.000 de veterani de război. Cu timpul, însă, numărul lor a scăzut, iar anul trecut mai erau în evidență 68 de veterani. Doar în anul 2022 au trecut în Eternitate 33 de veterani. La sfârșitul lunii aprilie a anului în curs – spunea președintele Filialei județene a Veteranilor de Război, generalul de flotilă aeriană, dr. Vasile Florea -, în evidențe mai erau numai 35 de veterani de război, dar și 400 de văduve de veterani de război.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri