Am fost zilele trecute la un eveniment care a emoţionat şi a bucurat multe suflete şi inimi. În satul unde m-am născut, pentru prima dată, elevi ai unei promoţii au reuşit să se reîntâlnească exact după 46 de ani de la terminarea clasei a VIII-a. Este greu de descris ce a urmat!, însă acest mic spaţiu l-am alocat reproducerii unor fragmente din scrisoarea emoţionantă a unui dascăl adresată foştilor lui elevi, pe care i-a revăzut după aproape o jumătate de secol.
„Să fie aceasta prima şi ultima scrisoare pe care v-o adresez astăzi, dragii mei?! Timpul va răspunde şi ne vom bucura, sau întrista, aşa cum vrea el, şi nu cum vrem noi. A trecut totul atât de repede încât nici nu am realizat că prinşi în lucrarea Lui, am ajuns astăzi, să ne întâlnim după aproape o jumătate de veac la sunetul altui clopoţel, cel al inimii. Indiferent de locul unde ne situăm acum, important este că existăm şi ne putem bucura de clipa revederii, după o suită de înălţări şi decăderi. Răspândiţi în toate colţurile ţării, ne uneşte un singur gând şi o trăire nobilă, de a fi împreună, aici în locul în care ne-am născut, am crescut şi ne-am petrecut anii copilăriei. Ne cheamă Corhana, pavăza pârâiaşului nostru, Uturea, Poiana Mare, Stejărişul, Slatina, Zmeuruşul şi Caşinul care au rămas să ne aştepte. Indiferent unde şi cum trăim, când intrăm pe drumul spre Solonţ ni se umple sufletul de un sentiment unic, pentru că ne aflăm «acasă», unde este cel mai bine şi mai frumos!
Deşi departe de voi, v-am urmărit parcursul fără să bănuiţi şi am rezonat permanent la împlinirile şi neîmplinirile voastre. Voi faceţi parte din tinereţea noastră, cu voi ne-am format ca dascăli şi ca oameni. Pentru toate stângăciile inerente oricărui început, să ne iertăm reciproc şi să continuăm să ne iubim. Am venit aici să vorbim numai de bine şi de frumos, pentru a ne încărca sufletele. Să-L rugăm pe Domnul să uite de noi şi să ne lase aici, pe pământ, mai mult, pentru a ne bucura cât mai putem de viaţă. Să fim sănătoşi şi toleranţi şi să ne asigurăm că: «Cine crede în zbor e stăpân peste zare!»”
Eu nu am primit nicio scrisoare de la dascălii mei, s-au dus înainte de a ne reîntâlni, însă cer permisiunea distinsului dascăl să cred că scrisoarea mi se adresează şi mie, un fost elev al şcolii.
Mulţumesc, doamnă profesoară!
Gheorghe Bălţătescu
