29 martie 2024
ActualitateA scăzut numărul beneficiarilor de ajutor social

A scăzut numărul beneficiarilor de ajutor social

* Într-un an, din rândul familiilor și al persoanelor singure care primeau ajutor au fost excluse 900 * Numărul este și mai semnificativ, dacă avem în vedere faptul că o familie poate avea și șapte sau opt membri

Potrivit informațiilor afișate pe site-ul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bacău, în 2017, în decembrie, această instituție a achitat ajutor social unui număr de 10.780 familii și persoane singure. În decembrie 2018, a plătit această prestație socială la 9.880 familii și persoane singure. Evident, și suma alocată și achitată a fost mai mică în 2018 față de 2017, aceeași lună.

Așadar, dacă în decembrie 2017 s-au plătit, în total, 3.068.107 lei, în ultima lună din 2018, s-au dat ajutoare sociale în sumă de 2.742.214 lei. Raportat la numărul de beneficii sociale și suma totală alocată acestora în județul Bacău, ajutorul la care ne referim reprezintă o mică parte. Conform rapoartelor AJPIS, lunar, în 2018, s-au făcut plăți de 34.960.000 lei ( 7,6 milioane euro) pentru toate prestațiile sociale. Acestea au ajuns la 178.000 familii și persoane singure. Practic, lunar, s-au plătit prestații sociale pentru un număr de 231.000 beneficiari, unii având dreptul la două, trei sau 4 beneficii. Din cele 34.960.000 de lei, ajutoarele sociale reprezintă aproape 8 la sută.



Reducerea numărului beneficiarilor de ajutor social s-a produs mai ales după ce legislația în domeniu a fost modificată în sensul că acei apți de muncă îl pierd încă de la primul refuz al unui post. În consecință, cei cărora li s-a oferit un loc de muncă au fost nevoiți să se angajeze, un exemplu elocvent fiind comuna Stănișești. Teodor Bogdan Popa (foto), primarul acestei comune, ne-a declarat:

„A scăzut numărul beneficiarilor, pentru că vreo 80 dintre ei s-au angajat la Agricola Internațional. Au venit cei de acolo și i-au încadrat la abatoarele de la Prăjești și Mărgineni. Le-au pus la dispoziție mijloc de transport astfel că nu-i costă nimic. Cam jumătate dintre beneficiari pot munci. Nu am avut niciun caz de refuz de loc de muncă”.

Am luat ca exemplu localitatea Stănișești, deoarece în rândul comunelor se află pe primul loc în ceea ce privește numărul beneficiarilor și pe doi, legat de suma plătită. Față de decembrie 2017, când a avut 383 familii beneficiare, la 1 ianuarie 2019 avea 362. Suma acordată a scăzut de la 128.303 lei la 120.395 lei.

Și neparticiparea la un curs de calificare îi lasă fără bani

Amintim că până în iulie 2018, beneficiarii de ajutor social, apți de muncă, pierdeau acest drept abia la al treilea refuz al unui post, și nu la primul, ca în prezent. Cei care rămân fără ajutor, din această cauză ori pentru că nu au acceptat să participe la un program de formare profesională sau să primească servicii de informare, consiliere și mediere pe piața muncii, îl vor putea solicita, din nou, abia după 12 luni. În plus, primarii sunt obligați să întocmească planul de activități sezoniere, pe baza solicitărilor primite de la persoanele juridice sau cele fizice autorizate, de la întreprinderile individuale ori familiale, care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza localității lor. Planul se afișează la sediul primăriei și cuprinde activitățile sezoniere, beneficiarii lucrărilor, precum și repartizarea la acestea a persoanelor din familiile care iau ajutor social. Sunt scutiți de activitate doar cei care aduc un act de la Comisia de expertiză medicală a capacității de muncă din cadrul Casei Județene de Pensii, document din care să rezulte că sunt bolnavi și nu pot lucra.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri