duminică, 21 decembrie 2025

A invins…bucuria!

AJF Bacau a sarbatorit Ziua Fotbalului de Baza

Aceeasi manifestare, alte surprize. An de an, Asociatia Judeteana de Fotbal Bacau sarbatoreste Ziua Fotbalului de Baza (eveniment pus in practica de UEFA), oferind noi si noi atractii participantilor, dar si asistentei.

Dupa competitii dedicate copiilor cu probleme sociale si fotbalului feminin, in editia din acest an a „Grassroots”, asa cum este cunoscuta la nivel international „Ziua Fotbalului de Baza”, AJF Bacau si-a indreptat atentia spre copiii din clasele primare.

Miercuri, terenul sintetic al Bazei Sportive „Constantin Anghelache” a fost gazda unui mini-turneu la care au participat echipe scolare formate din copii de clasele I- IV din oras, dar si din mediul rural, cum ar fi Cleja, Plopana, Bijghir si Prajesti.

De câstigat… au câstigat toti deoarece bucuria participarii la o asemenea manifestare, dar si premiile oferite (mingi si tricouri) a pus in umbra rezultatul de pe teren. „Fericirea din ochii copiilor, in special a celor din mediu rural, este cea mai mare victorie repurtata in Ziua Fotbalului de Baza”, a declarat presedintele AJF Bacau, Cristi Sava.



spot_img