19 aprilie 2024
ActualitateA început memorialul de șah „Doru Miron”, ediția 2019

A început memorialul de șah „Doru Miron”, ediția 2019

Sâmbătă, 14 decembrie, Clubul de Șah „Balta Albastră”, în colaborare cu pensiunea cu același nume din comuna Letea, a dat startul în concursul de șah activ „MEMORIAL DORU MIRON‟, ediția a II-a. Concursul va avea loc în zilele de 14 și 15 decembrie și face din Bacău o veritabilă capitală a acestui sport al minții.

Turneul de la Bacău este omologat FIDE și se desfășoară sub egida Federației Române de Șah. Turneul este de tip Open General pentru sportivi cu ELO sub 2.250. în sistemul elvețian, cu nouă runde, ritm de joc 15’ + 12’’, începând cu prima mutare.

Premiile acordate de organizatori sunt de 3.000 de lei.



La ediția precedentă, din 2018, câștigată de Victor Romcovici, au participat peste 60 de șahiști din România și Republica Moldova.

Doru Miron, cel în memoria căruia se desfășoară turneul de la Bacău, a fost un reputat profesor universitar și un șahist de excepție. A început să practice acest sport în anii studenției, iar performanțele sale i-au adus titulatura de „jucător de categoria I”, legitimat la Federația Română de Șah. Doru Miron a fost și membru fondator al Clubului de Șah „Balta Albastră”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri