duminică, 28 decembrie 2025

Fortele politice de dreapta din Bacau strâng rândurile

* PDL a fuzionat cu Forta Civica si Initiativa România Liberala * Alianta Crestin Liberala si-a desemnat ieri candidatul la Prezidentiale, in persoana lui Klaus Iohannis, pentru care astazi incepe strângerea de semnaturi

Luni s-a semat protocolul prin care PDL si Forta Civica au devenit un tot unitar politic, un pas in plus in reunirea fortelor de dreapta in vederea alegerilor prezidentiale din 2014 si, ulterior, ale celor generale din anul 2016. De asemenea, in acest grup politic a fost cooptata si formatiunea Initiativa România Liberala.

Biroul politic judetean s-a suplimentat astfel cu sapte posturi, iar Gelu Pamfil, liderul Forta Civica de la Onesti, a devenit primvicepresedinte al PDL. Practic, toti cei sositi de la FC si IRL sunt de ieri membri PDL cu acte in regula. “Suntem incântatI de venirea lor in partid, fiindca sunt persoane tinere, dinamice, de viitor, care au obtinut rezultate politice bune pâna acum. Astfel vom intari partidul”, a spus Tudorita Lungu, presedintele organizatiei judetene PDL Bacau.



“Proiectul de reunire a dreptei iata ca este pus in practica sI la Bacau. Este o actiune necesara, dar nu suficienta, in vederea alegerilor. Personal, eu m-am intors in PDL, unde am gasit multe lucruri schimbate in bine sI vreau sa facem lucruri bune. Incercam astfel sa contracaram masinaria din spatele lui Victor Ponta”, a spus Gelu Pamfil, noul primvicepresedinte al PDL Bacau.

Negocieri PDL-PNL

Pe plan local, continua si negocierile dintre PNL si PDL in vederea unei colaborari optime in cadrul Aliantei Crestin Liberale (ACL), dar si pentru unificarea intr-un singur partid, prognozata pentru anul 2015.

“Din partea fiecarui partid exista câte o echipa de negociere formata din cinci persoane. Pâna acum, ne-am intâlnit de trei ori si am cazut de acord asupra multor probleme. Se simte insa ca PNL trece prin momente dificile din cauza problemelor primarului Romeo Stavarache sI au nevoie de mai mult timp sa isi tureze motoarele. Dar lucrurile stau bine pâna acum si saptamâna viitoare probabil ca ne vom intâlni in primul Birou Judetean Permanent largit PNL-PDL”, a declarat Tudorita Lungu, presedintele PDL Bacau.

De marti, ACL Bacau incepe strângerea de semnaturi pentru Klaus Iohannis, desemnat ieri candidatul comun al ACL la alegerile prezidentiale din noiembrie 2014.



spot_img