sâmbătă, 17 ianuarie 2026

Au inceput inscrierile pentru Gala Premiilor Comunitatii Bacauane

Gala caritabila a societatii civile din judetul Bacau, ajunsa la a XIII-a editie, va fi organizata anul acesta de Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau la data de 15 mai. Este cel mai longeviv eveniment caritabil din tara si, potrivit organizatorilor, tematica de anul acesta va fi una legata de numarul anilor care s-au scurs de la prima editie.

„Este o editie la care vrem sa demontam superstitii si prejudecati. Vrem sa aratam ca editia a 13-a a Galei poate fi cu noroc. Ne dorim sa aducem, cu sprijinul sponsorilor si donatorilor, norocul si in vietile copiilor si batrânilor care nu au avut parte de el pâna acum”, a declarat Gabriela Achihai, presedintele FSC. Cei care vor participa la Gala vor avea parte de un spectacol fascinant, pregatit din timp de beneficiari.

„Unul dintre obiectivele evenimentului va fi de a recunoaste public si a premia cele mai importante proiecte realizate in folosul comunitatii locale de ONG-uri, persoane fizice si firme in anul precedent”, spune Ionut Chirita, coordonatorul evenimentului. Pâna pe data de 29 aprilie bacauanii, institutiile si ONG-urile sunt invitate sa faca nominalizarile pentru cele trei categorii de premii: Premiul Comunitatii pentru o firma, Premiul pentru o institutie sau ONG, Premiul pentru o persoana fizica.



Nominalizarile se pot face online, pe site-ul www.fsc.ro, pe pagina dedicata Galei Premiilor Comunitatii. Companiile si firmele din Bacau sunt invitate sa sustina prin pachete de sponsorizare cuprinse intre 250 si 3.000 de euro cele mai importante proiecte sociale desfasurate de FSC. Banii adunati in urma acestui eveniment vor merge catre „Cluburile cu lipici”, unde 700 de copii saraci au acces la programe educative, jucarii si materiale didactice, si catre cei 1.100 de vârstnici care sunt ingrijiti la domiciliu. Invitati special anul acesta sunt partenerii elvetieni, care au crezut in proiectele FSC.



spot_img