Zilele trecute a avut loc un nou seminar la Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Bacau, in cadrul celei de a doua faze a proiectului de twinning, RO 06/IB/EN/06, ce a vizat intarirea capacitatii agentiei regionale si judetene pentru protectia mediului in implementarea, monitorizarea si aplicarea legislatiei de mediu, cu accent pe managementul deseurilor menajere. Evenimentul a fost marcat de participarea reprezentantilor APRM Bacau, Directia Apelor Siret si Sistemul de Gospodarirea Apelor Bacau. De asemenea, a fost prezent si expertul spaniol, Raul Zorita Diaz. Cel din urma este responsabil pentru crearea unei retele de mediu, veche de 10 ani si care este formata din autoritati cu persoanele de la diferite ministere si din guvernele regionale si reprezentanti ai beneficiarilor de proiecte. Timp de doua zile, 24 respectiv 25 iunie 2008 la sediul APRM Bacau au avut loc discutii despre evolutia politicii europene si instrumentele sale, importanta protejarii mediului in Uniunea Europeana si nu in ultimul rand, experienta Spaniei in atragerea de fonduri UE. Legat de acest aspect, Iulian Movila directorul executiv al APRM Bacau a declarat ca „vom cauta sa vedem in ce masura este posibil sa se realizeze si la noi o retea de felul celei spaniole, avand in vedere faptul ca Spania ocupa unul din primele locuri la accesarea de fonduri europene”. Scris de D. Pilat















